Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
Primarul general Dorin Chirtoacă a dispus sistarea temporară a lucrărilor de construire a unor blocuri locative din str. Liviu Deleanu, executate de către Serviciul Naţional Locuinţe. În acest sens, edilul-şef al Chişinăului a semnat o dispoziţie privind sistarea temporară a executării lucrărilor de construcţie şi valabilitatea autorizaţiei de construire nr. 933 din 12.12.2006.
Decizia a fost luată avându-se în vedere încălcarea condiţiilor stipulate în decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 43/1 din 16.03.2006 cu privire la strămutarea reţelelor inginereşti din zona de construcţie şi neprezentarea setului de acte solicitate de autorităţile publice locale printr-o scrisoare din 24 mai curent. Lucrările de construcţie şi valabilitatea autorizaţiei de construire au fost sistate până la îndeplinirea condiţiilor nominalizate.
Pretura sectorului Buiucani, Comisariatul de poliţie al sectorului Buiucani, Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare şi Direcţia autorizare şi disciplină în construcţie vor asigura controlul executării dispoziţiei primarului general.
Direcţia Relaţii Publice a 21.11.2007
Primăriei mun. Chişinău