O delegație de la Primăria Chișinău, condusă de viceprimarul Angela Cutasevici, a participat la Zilele orașului Tbilisi

   324

Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, alături de echipa Primăriei Municipiului Chișinău, a efectuat o vizită în Georgia, unde a participat la sărbătoarea Tbilisoba în Tbilisi, oraș înfrățit cu Chișinău de mai mulți ani.

Angela Cutasevici a declarat că această vizită a fost un bun prilej pentru a consolida dialogul și colaborarea între capitalele noastre, dar și pentru a explora noi oportunități alături de reprezentanții altor orașe înfrățite cu Tbilisi.

„Am discutat proiecte comune din domeniul social și cultural și ne-am exprimat deschiderea pentru noi inițiative de cooperare.

Mulțumim colegilor din Tbilisi pentru ospitalitate şi prietenie!”, a mai menționat viceprimarul.

Primăria Chișinău continuă să colaboreze cu orașele partenere sau înfrățite, pentru a promova dezvoltarea durabilă și a îmbunătăți viața cetățenilor noștri.

Anual, Primăria Tbilisi organizează sărbătoarea dedicată Zilei orașului „Tbilisoba”, la care este invitată și o delegație oficială a Primăriei Municipiului Chișinău.