O delegație reprezentativă din municipiul Chișinău va participa la Zilele Culturale ale municipiului Vaslui

   1852

Primăria municipiului Chișinău, în parteneriat cu Consiliul Județean Vaslui și Primăria municipiului Vaslui, organizează în perioada: 13-15 august 2022, Zilele Culturale ale municipiului Vaslui, cu concerte, spectacole, expoziții, concursuri sportive, manifestări dedicate copiilor și activități literar-artistice. 

Pe parcursul celor 3 zile de festival, vasluienii vor avea posibilitatea să admire lucrările pictorilor Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova care vor fi expuse la Foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor ,,Constantin Tănase",  expozițiile prezentate de Muzeul de Istorie a orașului Chișinău ,,Un tandem remarcabil: Primarul Carol Schmidt și arhitectul Alexandru Bernardazzi" și expoziția ,,Chișinăul în Culori", autor Lică Sainciuc, la Esplanada Muzeului Județean ,Ștefan cel Mare Vaslui".

În cea de-a doua zi a festivalului, la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu-Spătaru" va avea loc lansarea cărții maestrului Eugen DOGA „Viața mea, așa cum a fost să fie", editată cu susținerea Primăriei municipiului Chișinău, iar seara va fi încununată cu un recital al Maestrului Eugen DOGA și artista Paula SELING.

În ultima zi a evenimentului, pe scenă vor evolua: Maria Iliuț și Ansamblul etnofolcloric „Crenguța de Iederă".

Ediția 2022 a festivalului va fi încununată de evoluarea  „Orchestrei municipale de muzică populară a Fraților Advahov" și formația „Zdob și Zdub".