Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Primăria Municipiului Chișinău anunță că pagina web dedicată tinerilor, „e-tineret.md”, a fost lansată cu succes și este disponibilă pentru fi accesată.
Această resursă reprezintă un portal online dedicat tinerilor, oferindu-le acces rapid și ușor la o gamă largă de informații despre resursele disponibile pentru dezvoltarea personală și profesională de la Centrele de Tineret și organizațiile de tineret din capitală.
Totodată, pe site pot fi consultate cele mai recente informații despre evenimentele programate într-un calendar lunar, oportunitățile de voluntariat, dezvoltarea personală și activitățile de petrecere a timpului liber, precum și lista funcțiilor vacante, inclusiv harta interactivă a Centrelor de Tineret din Municipiul Chișinău.
De asemenea, pe site sunt disponibile și cele mai importante documente pentru sectorul de tineret din capitală, precum strategii sau planurile de activitate ale Centrelor de Tineret.
E de menționat că pagina web „e-tineret.md” va facilita accesul tinerilor la resursele disponibile în Centrele de Tineret din Chișinău și va oferi oportunități de dezvoltare. Site-ul va fi disponibil în perioada următoare în limbile rusă și engleză.