Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Actualmente toate obiectivele din municipiul Chişinău racordate la sistemul centralizat de încălzire primesc agent termic conform graficului de temperaturi. Pe parcursul săptămânii trecute în toate blocurile locative din capitală a fost reluată livrarea apei calde. Despre aceasta a informat în cadrul şedinţei operative de astăzi de la primărie, viceprimarul de Chişinău, Vlad Coteţ. Potrivit responsabilului, în ultima vreme nu au fost înregistrate plângeri ale cetăţenilor referitoare la calitatea agentului termic şi la livrarea apei calde. Nu s-au înregistrat nici avarii de proporţii ale reţelelor inginereşti.
Referindu-se la acelaşi subiect, Petru Gontea, şef al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare a informat că pe parcursul lunii ianuarie, pe perioada crizei gazelor, municipalitatea a consumat mai puţină energie termică. Respectiv, facturile consumatorilor pentru căldură vor fi cu 40 la sută mai mici, comparativ cu luna decembrie.
De menţionat că până în prezent în cadrul Întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ au fost acumulate circa 8200 de dosare pentru acordarea compensaţiilor la căldură. Dintre acestea, peste 6000 de dosare au fost transmise comisiilor pentru acordarea compensaţiilor din cadrul preturilor de sector, iar 3300 de dosare sunt deja transmise ÎM „Infocom”. Ala Şupac, director al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Chişinău, a remarcat că doar pe parcursul lunii ianuarie au fost înregistraţi 648 de şomeri, sau de 4 ori mai mulţi ca în aceeaşi perioadă a anului trecut. Funcţionara crede că majoritatea cetăţenilor care acum se înregistrează la Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă o fac pentru a beneficia de compensaţii la căldură, deşi de multe ori activează fără a avea un contract de muncă legal. (Imagini video: http://www.youtube.com/watch?v=jgTtyFNo9AY)
În context, primarul general Dorin Chirtoacă a solicitat responsabililor să monitorizeze procesul în care vor fi repartizate facturile pentru energia termică pentru luna ianuarie, menţionând că e cert că facturile trebuie să fie mai mici. Şeful administraţiei municipale s-a referit şi la acordarea compensaţiilor pentru căldură. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, odată cu aprobarea regulamentului privind acordarea compensaţiilor, ies la iveală şi alte probleme, inclusiv faptul că foarte mulţi cetăţeni activează în cadrul întreprinderilor fără a avea contract de muncă în acest sens.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău