Potențialul turistic al Primăriei Chișinău prezentat la Expoziția Internațională de Turism de la Varșovia
Deşi încă vineri, 7 noiembrie a.c., Primăria Chişinău a transferat suma de 36 de mln. lei către SA „Moldova-Gaz”, nici până astăzi nu a fost reluată livrarea agentului termic în sectoarele Buiucani şi Centru, dar şi în suburbiile municipiului. La moment, fără încălzire rămân 18 instituţii medicale, inclusiv 2 spitale pentru copii, 34 de grădiniţe şi 32 de şcoli, chiar dacă toate aceste instituţii nu au nici o datorie pentru consumul la energia termică.
În sectoarele Botanica, Ciocana şi Râşcani toate instituţiile medicale şi de învăţământ sunt conectate la reţeaua centralizată de încălzire. După cum au informat în cadrul şedinţei operative de la Primărie pretorii sectoarelor municipiului Chişinău, pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică au fost convocate mai multe şedinţe cu participarea gestionarilor fondului locativ, care şi-au manifestat dezacordul faţă de acţiunile Societăţilor „Moldova-Gaz” şi „Termocom”. De asemenea, şi unii primari ai localităţilor suburbane au criticat atitudinea societăţilor respective, după ce săptămâna trecută au fost sigilate contoarele instituţiilor de învăţământ din unele suburbii. În acelaşi timp, instituţiile din oraşul Vadul lui Vodă continuă să primească agent termic, chiar dacă situaţia tehnică e asemănătoare şi în celelalte localităţi.
Potrivit Dianei Gurschi, şefă a Direcţiei Asistenţă Juridică a Primăriei capitalei, autorităţile publice locale vor sesiza Procuratura Generală în privinţa sistării livrării agentului termic în unele sectoare şi în suburbiile municipiului. În conformitate cu legislaţia procesual penală, Primăria Chişinău va solicita anchetarea persoanelor responsabile de deconectarea gazelor naturale şi a agentului termic, inclusiv a factorilor de decizie din cadrul Societăţii „Moldova-Gaz”.
Referindu-se la acest subiect, viceprimarul Mihai Furtună a relatat că actualmente Primăria nu va satisface cererea SA „Termocom” şi SA „Moldova-Gaz” de a solicita Consiliului municipal Chişinău majorarea tarifului la energia termică. În opinia lui Furtună, căldura este un produs social, iar tariful cerut este unul exagerat, pe când posibilităţile de plată ale consumatorilor sunt relativ mici.
În context, primarul general şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că după achitarea datoriei de 36 mln. lei, „Termocom”-ul nu a reluat conectarea oraşului la căldură, iar „Moldova-Gaz” refuză în continuare livrarea gazelor naturale, condiţionând acest lucru prin majorarea tarifului la agentul termic până la 820/Gcal. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, luând în consideraţie atitudinea Societăţii „Moldova-Gaz”, care şantajează direct şi fără a avea nici un drept legal, Primăria refuză să înainteze un proiect de decizie privind majorarea tarifului. Edilul Chişinăului a solicitat ca executivul să prezinte Consiliului acelaşi tarif pentru sezonul de încălzire 2008 – 2009, de 540 lei/Gcal. „Dacă nu va fi reluată livrarea agentului termic către populaţie şi va fi provocată nemulţumirea consumatorilor, „Moldova-Gaz” şi „Termocom” trebuie să-şi asume consecinţele de rigoare”, a declarat primarul de Chişinău, opinând că căldura se transformă în armă de şantaj politic, iar cineva urmăreşte scopul de a pune în lumină proastă imaginea conducerii Chişinăului.
În acelaşi timp, Dorin Chirtoacă a dat indicaţii ca în grădiniţele care nu primesc agent termic să fie folosite surse alternative de încălzire, iar copii din spitalul „Valentin Ignatenco” să fie transferaţi în alte instituţii medicale.
SA „Termocom” a întrerupt livrarea agentului termic şi a apei calde în sectoarele Buiucani şi Centru, dar şi în localităţile suburbane, încă la 4 noiembrie curent, când SA „Moldova-Gaz” a sistat furnizarea gazelor naturale către centralele întreprinderii, pe motivul datoriilor curente. La 7 noiembrie a.c., Consiliul municipal Chişinău a decis alocarea sumei de 36 mln lei, suma care constituia datoria curentă a SA „Termocom” către SA „Moldova-Gaz”, însă întreprinderea furnizoare de gaze naturale nu şi-a revăzut decizia, solicitând în schimb majorarea tarifului la energia termică până la 820 lei/GCal. La moment tariful pentru căldură în municipiul Chişinău este de 540 lei pentru o gicacalorie.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău