Potențialul turistic al Primăriei Chișinău prezentat la Expoziția Internațională de Turism de la Varșovia
Primarul general Dorin Chirtoacă a vizitat localităţile Văduleni şi Vadul lui Vodă, unde au demarat lucrările de construcţie a drumului de legătură dintre aceste două unităţi administrative. Drumul are o lungime de 800 metri. Lucrările sunt efectuate de SA „Edilitate”, iar costul se estimează la circa 4,8 milioane lei. Până la primăvară urmează a fi finalizate lucrările de terasament şi amenajare cu pietriş, iar ulterior drumul va fi asfaltat.
După cum a declarat primarul de Chişinău, toate lucrările urmează a fi executate din alocaţiile din bugetul municipal pentru anul 2009, prevăzute pentru reparaţia drumurilor. Dorin Chirtoacă a menţionat că în situaţia bugetului actual „această sumă de bani este destul de impunătoare, dar şi problema este gravă, de aceea este mai importantă decât poate reparaţia unor segmente de drum în alte părţi”. Primarul general a mai spus că lucrările de construcţie a drumului au început acum, pentru ca elevii din Văduleni să aibă, în sfârşit, o cale de acces normală spre şcoala din Vadul lui Vodă.
De menţionat că satul Văduleni intră în componenţa comunei Budeşti. Copii din Văduleni frecventează însă şcoala din oraşul Vadul lui Vodă. Urmează ca în timpul apropiat unitatea administrativă Văduleni să fie inclusă în componenţa oraşului Vadul lui Vodă, după cum au decis locuitorii satului la ultima adunare generală. Primăria Chişinău va căuta soluţii pentru a rezolva şi problema asigurării cu transport public a localităţii în cauză.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău