Condiții mai bune de activitate pentru beneficiarii Centrului de creație tehnică pentru copii și adolescenți „Politehnic”
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a convocat astăzi o şedinţă de lucru cu participarea conducătorilor subdiviziunilor responsabile de sectorul construcţiilor şi urbanismului, a reprezentanţilor preturilor de sector şi a poliţiei municipale în vederea evaluării suituaţiei existente, dar şi pentru căutarea soluţiilor de eficientizare a acestui domeniu.
Potrivit lui Vladimir Modârcă, arhitect principal al capitalei, autorităţile locale au constatat câţiva factori ce provoacă apariţia construcţiilor neautorizate în oraş. În opinia sa, aceştia ar fi: procedura anevoioasă de eliberare a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiei de construire, fapt care duce la tergiversarea prosecului de emitere a acestor acte. De asemenea, un alt factor care se reflectă negativ asupra situaţiei este Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 2004 prin care se interzic construcţiile în zona istorică a oraşului. În acest sens, Vladimir Modârcă a propus abrogarea dispoziţiei primarului general din 31 iulie 2006 cu privire la interzicerea preturilor de sector de a elibera certificate de urbanism şi autorizaţii de construire.
La rândul său, Gheorghe Răilean, şeful Direcţiei autorizare şi disciplină în construcţii a afirmat că numărul construcţiilor neautorizate depistate şi înregistrate la moment de către organul administraţiei publice locale nu reflectă nici pe departe situaţia reală la zi.
Vladimir Şarban, secretarul Consiliului municipal Chişinău a opinat că problema construcţiilor neautorizate este una mult mai gravă, decât a fost abordată până acum şi din aceste considerente un eventual cutremur de pământ ar avea urmări nefaste asupra oraşului.
Referindu-se la această problemă, reprezentanţii preturilor de sector au menţionat conlucrarea ineficientă dintre autorităţile locale şi Inspecţia de Stat în Construcţii. Vicecomisarul Chişinăului, şeful poliţiei municipale, Iacob Gumeniţa, a ţinut să sublinieze că de multe ori unele construcţii provoacă indignarea locuitorilor din motiv că aceştia n-au fost consultaţi la momentul perfectării actelor de urbanism.
În context, primarul general Dorin Chirtoacă a solicitat responsabililor din domeniu să continue discuţiile la subiectul construcţiilor în municipiul Chişinău. Potrivit edilului-şef al capitalei, după ce se va efectua un studiu amplu despre problemele abordate, Primăria va înainta Consiliului municipal Chişinău un proiect de decizie sau un regulament care ar conţine toate prevederile necesare pentru soluţionarea problemelor existente şi eficientizarea domeniului respectiv. Până atunci, Dorin Chirtoacă a propus ca autorităţile publice locale să reacţioneze mai prompt şi mai eficient atunci când este vorba de construcţii neautorizate sau problematice, reeşind din pârghiile legale care există la moment. Totodată, primarul general a concluzionat că cetăţenii trebuie să înţeleagă că pe viitor Primăria municipiului Chişinău nu va mai tolera construcţia neautorizată.
Direcţia Relaţii Publice a 18.07.2007
Primăriei mun. Chişinău