Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Programul vizitei la Chişinău a primarului oraşului Borlänge, Suedia, Jan Bohman

   2602

În perioada 7 - 8 iunie 2012, Primăria municipiului Chişinău va primi vizita unei delegaţii din oraşul Borlänge, Suedia, în frunte cu primarul Jan Bohman. Direcţia Relaţii Publice vă prezintă programul vizitei delegaţiei din Borlänge, Suedia.

Joi, 7 iunie 2012

13.00,       Primarii oraşelor Chişinău şi Borlänge, Dorin Chirtoacă şi Jan Bohman, vor vizita Liceul „Liviu Deleanu", din sectorul Buiucani, una din cele 6 instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiu, beneficiară a proiectului-pilot de alimentare cu autodeservire. Primarii de Chişinău şi Borlänge vor face o evaluare a proiectului, la 2 luni de la implementare, dar şi vor lua prânzul la cantina liceului.

Liceul „Liviu Deleanu", str. L. Deleanu, 5/4

14.00,       Dorin Chirtoacă şi Jan Bohman vor întreprinde o vizită de documentare în Parcul „Valea Morilor", unde primarul de Chişinău îi va prezenta primarului de Borlänge, Suedia, proiectul de amenajare a lacului.

Parcul „Valea Morilor", intrarea din str. Ghioceilor

14.30,       Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, va avea o întrevedere cu delegaţia din Borlänge, Suedia, în frunte cu primarul Jan Bahman.

Sala rotundă a Primăriei municipiului Chişinău

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău