Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Reabilitarea și amenajarea bd. Dacia, pe tronsonul cuprins între bd. Decebal și str. Cuza-Vodă

   446

Viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban, împreună cu Pretorul sectorului Botanica, Diana Guba, au efectuat astăzi o vizită de lucru în teren pentru a monitoriza mersul lucrărilor de reabilitare și amenajare a bd. Dacia, pe tronsonul cuprins între bd. Decebal și str. Cuza-Vodă.

Lucrările presupun modernizarea infrastructurii pietonale, asigurând astfel un acces mai sigur și confortabil pentru cetățeni.

Proiectul prevede: amenajarea trotuarului cu pavaj, crearea rampelor de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă, utilizarea pavajului de avertizare și ghidare pentru persoanele cu deficiențe de vedere, amenajarea locurilor de parcare pentru a facilita accesul rezidenților și vizitatorilor, reconstrucția acceselor în curți, instalarea unui sistem modern de iluminat public, a mobilierului urban și crearea unei piste pentru bicicliști.

Proiectul a început în această săptămână, iar realizarea acestuia va oferi confort și siguranță tuturor locuitorilor și oaspeților municipiului Chișinău.