Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Reluarea orelor în sălile de clasă la IP LT „Liviu Deleanu” va fi decisă după examinarea raportului Centrului de Sănătate Publică al municipiului Chișinău

Reluarea orelor în sălile de clasă la IP LT „Liviu Deleanu” va fi decisă după examinarea raportului Centrului de Sănătate Publică al municipiului Chișinău

   1537

Primăria Municipiului Chișinău informează că reluarea orelor cu prezență fizică, în sala de clasă, la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu”, ar putea avea loc de marți, 16 aprilie 2024, după examinarea raportului Centrului de Sănătate Publică al municipiului Chișinău de către Comisia pentru Situații Excepționale a sectorului Buiucani, planificată pentru ziua de luni, ora 16:00. Specialiștii de la Sanepid au prelevat probe de aer.

Informații în acest sens au fost prezentate luni, la ședința operativă săptămânală, de către Andrei Pavaloi, șef-adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport.

Potrivit responsabilului, Raportul Centrului de Sănătate Publică al municipiului Chișinău referitor la reluarea activității liceului în condiții obișnuite, după incendiul din 5 aprilie 2024, va fi prezentat pe parcursul zilei de astăzi, iar Comisia pentru Situații Excepționale a sectorului Buiucani urmează să decidă în privința reluării procesului de studii cu prezență fizică în sălile de clasă, începând din 16 aprilie 2024.

În scopul aducerii spațiilor și sălilor de clasă la starea obișnuită, pe parcursul ultimelor două zile, în cadrul instituției au fost executate lucrări de dezinfectare a coridoarelor, sălilor de clasă, sălilor de sport și de festivități, depozitele de la etajul I, blocul alimentar și subsolul instituției, precum și grupurile sanitare.

De asemenea, a fost efectuată curățenie generală, cu utilizarea soluțiilor chimice de  curățare peste tot, inclusiv în cantina liceului; în scopul combaterii mirosului au fost vopsiți cu emulsie pereții și coridoarele din blocul B.

Totodată, a fost restabilită energia electrică în blocul claselor primare, inclusiv etajul I și II din blocul B.

Pe parcursul zilei de luni, urmează să fie restabilite traseele de electricitate în partea administrativă a instituției și subsolul blocului B.

Totodată, astăzi, urmează să fie recepționat și raportul din partea IGSU cu privire la cauzele izbucnirii incendiului.

Până miercuri va fi întocmit un caiet de sarcini cu suma estimativă a cheltuielilor necesare în cadrul instituției, în vederea înlăturării consecințelor incendiului.

Potrivit estimărilor experților, suma necesară pentru înlăturarea pagubelor incendiului din 5 aprilie este de cca 1 milion de lei.