Pagina oficială a Municipiului Chișinău

(Video) Startul lucrărilor de reabilitare a șos. Hâncești, pe tronsonul: strada Sihastrului – intrarea în orașul Ialoveni

   750

Primăria municipiului Chișinău informează că miercuri a fost dat startul lucrărilor de reabilitare a șoselei Hâncești, pe tronsonul cuprins între strada Sihastrului și intrarea în orașul Ialoveni.

Acest proiect vizează modernizarea uneia dintre cele mai importante artere rutiere, cu o lungime de 3,4 km și 8 benzi de circulație, care conectează Capitala cu sudul țării.

Primarul General, Ion Ceban, a menționat că municipalitatea a efectuat expertiza internațională în anii 2023 și 2024, pentru a stabili modalitatea de intervenție pe această arteră de circulație.

„Acest drum nu a fost reabilitat capital niciodată, iar suprafața carosabilului este degradată, afectând confortul de deplasare și depășind nivelul de zgomot admisibil. Experții au concluzionat că drumul poate fi reabilitat eficient, iar durata de viață a obiectivului poate fi extinsă în mediu cu 15 ani, dacă se aplică tehnici moderne adecvate”, a precizat edilul.

Printre lucrările de reabilitare planificate se numără:

  • reprofilarea suprafeței de rulare și remedierea degradărilor până la o adâncime medie de 2,5 cm;
  • înlocuirea integrală a dalelor de beton degradate;
  • reabilitarea rugozității prin metoda Grinding (utilizată pentru prima dată în Republica Moldova);
  • restabilirea și etanșarea rosturilor de dilatație termică cu materiale polisulfidice.

Pentru a reduce disconfortul participanților la trafic, lucrările vor fi organizate etapizat, pe segmente și benzi, astfel încât să fie afectată cât mai puțin circulația rutieră.

Conform contractului de execuție, lucrările urmează a fi realizate în termen de până 1 an, iar valoarea proiectului este de 81,2 milioane de lei.

Acest proiect marchează o premieră pentru municipiul Chișinău, dar și la nivel național, utilizând tehnologii avansate de reparație a drumurilor din beton, cu scopul de a asigura durabilitatea și confortul pentru toți utilizatorii.