Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Urmăriţi on-line concertul dedicat Limbii Române - luni, 31 august 2009

   2898

Concertul organizat de Primăria municipiului Chişinău luni, 31 august 2009, va fi transmis on-line cu suportul  StarNet si a portalului www.privesc.eu.

Spectacolul dedicat Zilei Naţională „Limba Noastră cea Română” va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu începere de la ora 17.00. În cadrul concertului vor evolua interpreţi de muzică populară şi de estradă: Orchestra municipală condusă de fraţii Advahov, solişti: Zinaida Julea, Valentina Cojocaru, Igor Rusu, Igor Cuciuc, Lenuţa Gheorghiţă. Vor mai evolua: Ştefan Petrache, Cristi Aldea Teodorovici, Cătălin Josan, Nelly Ciobanu, Alexandru Manciu, trupa Akord.

De asemenea, în Piaţa Marii Adunări Naţionale vor aduce un omagiu Limbii Române Orchestra naţională „Lăutarii”, condusă de Nicolae Botgros, solişti: Ioana Căpraru, Mihai Ciobanu, Adriana Ochişanu, Ion Palade, Nicolae Glib, Margareta Clipa. În recital:  Dan Bălan, Anastasia Lazariuc, Studio-One, Akcent (România).

La 31 august 2009 se împlinesc 20 de ani de la proclamarea Limbii Române drept limbă oficială în stat şi de la adoptarea alfabetului latin. 

Direcţia Relaţii  Publice,

Primăria mun. Chişinău