Potențialul turistic al Primăriei Chișinău prezentat la Expoziția Internațională de Turism de la Varșovia
Noul ministru al Afacerilor Interne al R. Moldova, generalul-maior de poliţie Victor Catană, a participat astăzi la şedinţa operativă a serviciilor Primăriei Chişinău, convocată de primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă.
După cum a declarat ministrul de interne, scopul vizitei sale este stabilirea unei relaţii de colaborare eficiente între autorităţile municipale şi Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Voi întreprinde toate acţiunile necesare ca situaţia să se schimbe cardinal, să fie ordine pe străzi şi în locurile publice, lucruri pe care le putem face doar împreună cu Primăria Chişinău”, a declarat generalul-maior Victor Catană. Ministrul Afacerilor Interne a menţionat că fără a colabora cu administraţia locală nu poate fi asigurată ordinea publică, iar de acum încolo conflicte de competenţă nu vor mai exista. „Vom asigura îndeplinirea tuturor măsurilor organizatorice necesare în acest sens”, a afirmat generalul Catană. Ministrul de interne a informat că o primă măsură va fi numirea unui vicecomisar al capitalei, în coordonare cu autorităţile locale, care va fi responsabil de activitatea poliţiei municipale, după cum prevede legislaţia în vigoare.
La rândul său, primarul general a salutat iniţiativa ministrului de interne de a stabili relaţii de colaborare eficiente între cele două instituţii. Dorin Chirtoacă a spus că noua conducere a Ministerului de Interne a venit cu o abordare corectă şi conformă legii a relaţiei cu autorităţile municipale. „Era firesc ca să se adune multe probleme, în urma experienţelor prin care am trecut. Însă lucrurile trebuie aduse la normalitate”, a conchis şeful administraţiei capitalei.
În altă ordine de idei, primarul de Chişinău a accentuat necesitatea reformării în domeniu şi trecerea atribuţiilor ce ţin de asigurarea ordinii publice autorităţilor locale, potrivit standardelor europene. Până la operarea modificărilor respective în legislaţie, Dorin Chirtoacă a propus iniţial poliţiei o colaborare cu pretorii de sector şi primarii localităţilor, în ceea ce ţine de asigurarea ordinii publice şi combaterea criminalităţii, iar pe probleme strategice, cum ar fi reforma în ansamblu, traficul rutier şi parcările – cu viceprimarii pe domenii.
În context, primarul de Chişinău şi ministrul afacerilor interne au decis crearea, până la sfârşitul zilei de astăzi, a unui grup de lucru, din care vor face parte reprezentanţii administraţiei Primăriei Chişinău şi ai MAI, pentru identificarea tuturor problemelor existente şi vor fi propuse soluţii pentru depăşirea acestora.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău