Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Lucrări de reparație și întreținere a infrastructurii rutiere, executate pe parcursul săptămânii: 07 – 13 octombrie 2024

   46

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada: 07 – 13 octombrie 2024, angajații Î.M. Regia „Exdrupo” și agenții economici contractați de Direcția Generală Mobilitate Urbană au desfășurat lucrări de reparație și întreținere a drumurilor publice municipale în toate sectoarele orașului.

Astfel, pe parcursul săptămânii trecute au desfășurate lucrări de asfaltare, pe o suprafață totală de circa 11 000 m², fiind aplicat stratul de uzură la sensul giratoriu din intersecția străzilor Calea Moșilor – Calea Orheiului.

Lucrări de aplicare a asfaltului au avut loc pe str. Bucuriei și bd. Decebal (intersecția cu str. Trandafirilor, unde au fost desfășurate acțiuni de reorganizare a circulației rutiere), dar și pe str. Podul Înalt, unde a fost restabilită fundația și a fost așternut stratul de egalizare, după avarierea drumului în urma inundațiilor din luna septembrie. În același timp, pe str. Bucuriei au continuat lucrările de montare a bordurilor.

În săptămâna trecută au fost executate și lucrări de lichidare a situațiilor de avariere, prin plombarea gropilor pe mai multe drumuri din oraș și din suburbii, pentru a asigura condiții mai bune de circulație pentru transport.

În perioada de referință s-a intervenit și prin acțiuni de salubrizare a drumurilor publice, dar și de curățare a canalizării pluviale. Astfel, peste 1930 de receptoare au fost curățate de frunze și gunoaie, iar alte circa 30 de elemente ale sistemului pluvial au fost reparate.

Pentru sporirea siguranței în trafic, pe parcursul săptămânii trecute au continuat lucrările de aplicare a marcajelor rutiere de culoare galbenă, în zonele stațiilor de așteptare, dar și la trecerile de pietoni, acestea fiind trasate pe o suprafață totală de circa 1 800 m². Totodată, pe str. Gheorghe Asachi s-au trasat benzi dedicate pentru transportul public, iar de-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt a fost marcată pista de bicicliști, însumând un total de 7,4 km pe ambele sensuri de deplasare. În același timp, 86 de indicatoare rutiere au fost reparate, iar alte 55 au fost montate noi, în diferite sectoare ale orașului.

În cadrul proiectelor contractate de Direcția Generală Mobilitate Urbană a continuat reparația trotuarelor în Centrul istoric al orașului, pe străzile Mihai Eminescu și Mihail Kogălniceanu, reabilitarea podului din str. Mihai Viteazul, a căilor de acces către instituțiile educaționale din oraș, dar și a drumurilor de acces spre suburbiile Colonița (unde s-a aplicat stratul de egalizare) și Budești (unde se construiește fundația de drum).