Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Amenjarea unei benzi sumplimentare de circulație la intersecția străzilor Socoleni - Calea Orheiului

   1683

Primăria Municipiului Chișinău informează că Regia „Exdrupo” a dat start lucrărilor pentru construcția unei noi benzi de circulație la intersecția străzilor Socoleni - Calea Orheiului din sectorul Râșcani.

Obiectivul principal este facilitarea tranzitului autovehiculelor care fac virajul de pe strada Socoleni spre dreapta, încadrându-le pe Calea Orheiului în direcția centrului orașului.

Lucrările planificate pe șantier includ decaparea solului, amenajarea cu piatră spartă, instalarea bordurilor atât pentru carosabil, cât și pentru trotuar, pavarea zonei pietonale și asfaltarea suprafeței carosabile.

Proiectul de execuție prevede amenajarea insulelor de refugiu pentru pietoni în intersecție, reamplasarea pilonilor de iluminat și modernizarea obiectivelor de semafoare.

E de menționat că, anul trecut, un proiect similar a fost executat în partea opusă a intersecției unde a fost amenajată o bandă suplimentară de virare a autovehiculelor de pe Calea Orheiului pe strada Studenților.