Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Continuarea activității taberelor de vară pentru elevii din municipiul Chișinău

   1302

Primăria Municipiului Chișinău informează că cele 3 tabere constante din afara orașului, gestionate de municipalitate, își continua activitatea. Astfel, pentru tabăra „Cireșarii”, la 24 iunie 2024 s-a finalizat schimbul II, iar la 27 iunie, a. c., va începe următorul schimb.

În cadrul celorlalte 2 tabere „Alunelul” și „Poienița Veselă” se odihnesc în prezent 700 de copii, inclusiv 200 la „Alunelul” și 500 la „Poienița Veselă”.

Cât privește cele 15  tabere cu sejur de zi, majoritatea din ele și-au finalizat activitatea la data de 21 iunie 2024. În prezent, activează o singură tabără de acest fel, la Liceul Teoretic „Ion și Doina Aldea Teodorovici”, unde se odihnesc 60 de elevi.

Totodată, informăm că în taberele vocaționale din cadrul centrelor extrașcolare, în această perioadă se odihnesc 3023 de elevi, dintre care 85 de copii provin din familii social-vulnerabile și familii de refugiați.

De asemenea, funcționează Tabăra Ecologică, unde se odihnesc 252 de copii, dintre care 61 provin din familii refugiate din Ucraina.

În taberele sportive se află în prezent 348 de elevi.