Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 20 decembrie 2024 (continuare din 19.12.2024)
Marți a avut loc prezentarea publică a Studiului de e-ticketing, parte a proiectului „MOVE IT like Lublin”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Primăria Municipiului Chișinău.
Evenimentul a fost moderat de către experții consorțiului format din URBAN SCOPE (lider), Asociația Română Smart City și BIZMATTERS CONSULTING.
La eveniment au participat: viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, șeful Direcției Generale Mobilitate Urbană, Vitalie Mihalache, şefii întreprinderilor municipale de transport, reprezentanți ai municipalității, membrii grupului de lucru pe transport public, părți interesate de subiect, precum și echipa proiectului „MOVE IT like Lublin”.
Prezentarea s-a axat pe modernizarea transportului public din Chișinău, prin implementarea unui sistem electronic de ticketing menit să îmbunătățească accesul, eficiența și calitatea serviciilor oferite cetățenilor.
Studiul prezintă soluții moderne pentru transportul public, precum carduri contactless, bilete digitale și aplicații mobile, menite să asigure cetățenilor acces rapid, confort sporit și un mediu mai curat. Acesta include funcționalități inovatoare, printre care posibilitatea achiziționării biletelor prin diverse metode de plată, flexibilitate în stabilirea tarifelor și renunțarea la biletele fizice.
În același timp, operatorii de transport vor beneficia de o utilizare mai eficientă a resurselor și de o gestionare avansată a datelor.
Proiectul vizează modernizarea transportului public din Chișinău, aliniindu-l la standarde europene și contribuind la o experiență de călătorie eficientă și durabilă.
Pilotarea sistemului de e-ticketing va începe pe ruta de troleibuz selectată cu numărul 30, care leagă centrul orașului de Aeroportul Internațional Chișinău, urmând extinderea și adaptarea acestuia la nivelul întregului oraș.