Primarul General Ion Ceban a mulțumit pentru invitația de participare organizatorilor Forumului anual al Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării

   1095

Primarul General, Ion Ceban, aflat într-o vizită de lucru la Viena, Austria, a adresat mulțumiri administrației orașului-gazdă, pentru invitația de a participa la Forumul anual al Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării.

„Am mulțumit Primarului de Viena, Michael Ludwig, pentru ospitalitate și invitația la cea de-a XIII-a ediție a Forumului anual al Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării”, a menționat Ion Ceban.

În cadrul vizitei în capitala Austriei, Primarul General a avut oportunitatea de a discuta și cu alți edili de capitale și orașe, care erau prezenți la For.

Chișinăul are stabilite relații de colaborare cu Primăria orașului Viena în diverse domenii.

Ion Ceban a mulțumit pentru suportul oferit pe parcursul ultimilor ani, menționând că vor fi dezvoltate și în continuare noi proiecte împreună.