Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
La împlinirea a 19 ani de la conflictul armat de pe Nistru, reprezentanţii Primăriei Chişinău, alături de alte oficialităţi din administraţia centrală a statului, au participat la acţiuni de comemorare a celor căzuţi în luptele din Transnistria. Conducerea de vârf a statului, deputaţi, membrii Guvernului, lideri politici şi veterani ai războiului au depus flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, la Complexul memorial „Eternitate" şi la monumentul „Maica îndurerată".
„Conflictul armat de pe Nistru este o filă tristă din istoria neamului nostru, pentru că am pierdut vieţi omeneşti, iar printre combatanţii de azi sunt oameni care mai suferă, unuii au rămas schilodiţi", a declarat viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu. Edilului capitalei a remarcat necesitatea de a purta în continuare cinste şi memorie celor care au luptat în 1991-1992, iar statul Republica Moldova este dator să găsească soluţii şi metode paşnice, care să ne permită reintegrarea republicii.
La 2 martie, dată decretată de Parlamentul R. Moldova drept Zi a Memoriei, în capitală se desfăşoară acţiuni tradiţionale: serviciu divin, marş de comemorare, depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, la monumentul Maica Îndurerată de la Complexul „Eternitate", cât şi la mormintele ostaşilor şi voluntarilor căzuţi în timpul conflictului armat de pe Nistru.
E de menţionat că 161 persoane: participanţi ai conflictului din Transnistria, invalizi şi văduve ale celor căzuţi în lupte au primit către ziua de 2 martie câte 500 lei din sursele Fondului Municipal de Susţinere Socială a Populaţiei. Banii au fost distribuiţi deja, prin intermediul filialelor „Băncii de Economii".
La luptele din Transnistria din 1991-1992, au participat circa 29 mii de persoane, dintre care 286 au decedat, iar alte 284 au rămas invalizi de gradele I, II şi III.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău