Pagina oficială a Municipiului Chișinău

2023 - Anul tineretului la Chișinău

   1469

Primăria Municipiului Chișinău informează că duminică seara, la Palatul Republicii, municipalitatea, împreună cu sute de tineri, a dat start Anului Tineretului în Chișinău, în cadrul unui eveniment festiv.

Adolescenții și tinerii din capitală  au avut oportunitatea să comunice unii cu alții, să se familiarizeze cu activitățile planificate pe parcursul anului curent și cu serviciile oferite de organizațiile municipale, dar și de ONG-urile de profil.

Domeniile prioritare pentru anul 2023, în anul Tineretului:
- Dezvoltarea Rețelei Centrelor de Tineret din municipiul Chișinău;
- Asistență și suport pentru Consiliile Locale de Tineret și Consiliile Elevilor din municipiul Chișinău;
- Dezvoltarea competențelor necesare tinerilor;
- Programe de susținere a organizațiilor nonguvernamentale de tineret;
- Promovarea voluntariatului și activismului civic în rândul tinerilor;
- Dezvoltarea abilităților și susținerea tinerilor prin programe de susținere financiară (lansarea programului de start-up).

Prezent la eveniment, Primarul General, Ion Ceban, a declarat că în acest an, Primăria Chișinău a prevăzut diverse activități și programe specifice, orientate spre dezvoltarea sectorului de tineret. De asemenea, va fi pus accentul pe dezvoltarea potențialului acestei categorii de cetățeni, pe oferirea oportunităților și condițiilor de care au nevoie tinerii pentru a reuși în viață. „Investim timp, energie, surse financiare în tinerii noștri, pe care vrem să îi vedem activând aici, acasă, în Republica Moldova. Ei sunt viitorii președinți, primari, businessmani, consilieri sau experți. De eforturile noastre depinde viitorul tinerilor.”, a mai spus Primarul.

Participanții la eveniment au cântat și au dansat împreună cu artiștii preferați: Satoshi, XO Band, Lupii lui Calancea și DJ Fox Banger, care au venit cu cele mai populare hituri.

Pe parcursul anului curent, Primăria Chișinău a prevăzut implementarea a peste 50 de programe de tineret, cu un buget total alocat de 60 de milioane de lei, printre acestea sunt:

- Aprobarea primei Strategii de Tineret din municipiul Chișinău;
⁃ Crearea Agenției municipale de Tineret din Chișinău, instituție responsabilă de implementarea tuturor programelor destinate tinerilor din capitală;

- Lansarea Programului municipal de startup-uri pentru tineri;
⁃ Lansarea acceleratorului de afaceri pentru tinerii care vor să inițieze afaceri în Chișinău;
⁃ Lansarea primului HUB pentru organizațiile nonguvernamentale de tineret din Chișinău;
⁃ Lansarea aplicației mobile „e-tineret”, unde vor fi accesibile toate informațiile și activitățile Anului Tineretului;