Potențialul turistic al Primăriei Chișinău prezentat la Expoziția Internațională de Turism de la Varșovia
Primăria municipiului Chișinău informează că 5 troleibuze noi, model standart sunt asamblate în prezent la Atelierului de reparații și asamblare al Î.M. „Regia Transport Electric Chișinău" (RTEC).
Noile unități fac parte din lotul de 17 troleibuze achiziționate în anul curent de la uzina „Belkommunmash" din Minsk, inclusiv 10 vehicule de timp standart, 5 - cu propulsie autonomă și 2 - articulate.
Costul unui troleibuz de tip standart este de 160 de mii de Euro. Unitățile noi sunt dotate cu sisteme de aer condiționat, 4 camere de supraveghere în interior și prize USB pentru călători. De asemenea, mașinile au blocurile optice pe bază de LED și oglinzi cu reglaj electric.
Troleibuzele articulate urmează să fie livrate în Moldova în luna septembrie. Acestea sunt prevăzute pentru a răspunde cererii de a transporta mai mulți călători în orele de vârf și respectiv, de reducere a blocajelor pe străzi.
În anul 2019, pentru achiziționarea de troleibuze noi, în bugetul municipal au fost prevăzuți 72 de milioane de lei.
Amintim că în cadrul proiectului „Transport Public Chișinău", finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții și Fondul de Investiții pentru Vecinătate, în anul 2011 de la uzina „Belkommunmash" au fost achiziționate 102 troleibuze de tip AKSM. Prin extinderea acestui Proiect, pe parcursul ultimilor 8 ani, la Chișinău se realizează asamblarea troleibuzelor pe baza utilajelor în completare produse de Belkommunmash".
În perioada de referință au fost achiziționate 247 de troleibuze de producție belorusă, AKSM, inclusiv asamblate în cadrul RTEC - 145 de unități, dintre care 30 de troleibuze sunt cu propulsie autonomă.