A fost aprobat mecanismul de distribuire a abonamentelor anuale gratuite, în transportul public pasageri, pentru elevii claselor primare

   4118

Primăria Municipiului Chișinău informează că a fost aprobat mecanismul de distribuire a abonamentelor anuale pentru elevii claselor I-IV de la instituțiile de învățământ primar și secundar, ciclul I și II, publice și private din municipiul Chișinău, pentru perioada 2022-2023.

Procedura a fost elaborată de Direcția generală educație, tineret și sport (DGETS) și prevede instrucțiuni pentru managerii instituțiilor de învățământ din capitală.

Astfel, directorii instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclul I și II, publice și private vor repartiza diriginților de clasă abonamentele anuale pentru elevi, ulterior cu repartizarea acestora părinților; vor elibera documente permisive (carnet de elev, certificat/confirmare care atestă statutul de elev al instituției) cu număr și data eliberării, pentru a fi prezentat în transportul public de către elev, la solicitare, odată cu abonamentul; vor solicita, prin demers, abonamente pentru elevii noi veniți în instituție, pe parcursul anului de studii, de peste hotare sau din instituțiile de învățământ din raioanele republicii.

Totodată, în cazul pierderii abonamentului de către elev, acesta va putea fi restabilit conform următoarei proceduri:

  • Cererea părintelui, către directorul instituției de învățământ, care va conține declarația pe propria răspundere despre pierderea abonamentului și solicitarea de înlocuire a acestuia;
  • Cererea directorului instituției de învățământ către DGETS;
  • Demersul DGETS către direcția generală transport public și căi de comunicație.
  • Cererile se vor examina conform termenului general prevăzut în art. 60 al codului administrativ nr.116/2018, 30 de zile.
  • Menționăm că, distribuirea abonamentelor anuale de călătorie pentru elevii claselor I-IV din instituțiile de învățământ a municipiului Chișinău, pentru perioada 01.08.2022- 30.09.2023, cu titlu gratuit, se va face în conformitate cu prevederile Metodologiei calculării şi reglementării tarifelor la serviciile prestate de către întreprinderile de transport de călători aprobată prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 6/1 din 13.06.2022.