Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Administrația Publică Locală Chișinău a elaborat o hartă digitală, cu zonele de răspândire a ambroziei pe teritoriul capitalei.
Proiectul a fost elaborat de Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi" și prezintă date din sectoarele orașului, unde au fost identificate focare de răspândire a ambroziei. Pe hartă au fost introduse și zonele unde a fost depistată anterior respectiva plantă.
Suprafața monitorizată este de circa 200 ha și conține 122 de zone de intervenție a serviciilor municipale de profil. Harta cu focarele de ambrozie este în regim deschis.
E de menționat că primarul general, Ion Ceban, a solicitat anterior serviciilor specializate elaborarea unei hărți, care va include terenurile din capitală, precum și măsuri concrete care urmează a fi întreprinse pentru combaterea plantei.
Până în prezent, serviciile municipale de profil au intervenit prin lucrări de combatere a plantei ambrozia, cu soluții chimice pe o suprafață de 5 ha, în sectoarele Ciocana și Botanica, inclusiv în Parcul Valea Trandafirilor.
Harta răspândirii ambroziei: http://arcg.is/1W9biX