Pagina oficială a Municipiului Chișinău

A fost inaugurat primul teren de sport în parcurile Chişinăului

   6247

Primul teren de sport a fost inaugurat astăzi în scuarul Catedralei Mitropolitane. Proiectul social, care presupune instalarea de aparate de fitness pentru cei care vor să facă sport în aer liber, este realizat de ÎM „EFES Vitanta Moldova Brewery" şi Primăria municipiului Chişinău.

În cadrul manifestării de inaugurare, antrenori profesionişti au elaborat pentru fiecare doritor un sistem individual de antrenamente şi au acordat consultaţii pentru alegerea nivelului optim al solicitării fizice.

După cum a declarat la inaugurare Dorin Chirtoacă, primarul municipiului Chişinău, de acum încolo locuitorii şi oaspeţii capitalei vor avea posibilitatea să facă sport în aer liber, gratuit, la orice oră şi în orice sector al Chişinăului. „Sunt convins că dezvoltarea şi aprofundarea colaborării dintre Primărie şi reprezentanţii businessului din Moldova, în domeniul social, reprezintă o prioritate pentru ambele părţi şi are un impact benefic în soluţionarea multor probleme sociale", a remarcat Dorin Chirtoacă.

La rândul său, Kenan Ozcelik, directorul general al companiei „EFES Vitanta Moldova Brewery" a menţionat că susţinerea eforturilor noastre, îndreptate spre organizarea şi promovarea proiectelor în folosul societăţii, reprezintă confirmarea unei tendinţe benefice pentru oraş, de colaborare eficientă dintre autorităţile capitalei şi mediul de afaceri. Potrivit reprezentantului „EFES Vitanta Moldova Brewery", prin acest proiect, direct şi indirect, oamenii sunt chemaţi să aibă o atitudine responsabilă faţă de propria sănătate.

Până la sfârşitul lunii septembrie, terenuri de sport vor fi amenajate în 11 parcuri din municipiul Chişinău. Toţi doritorii vor putea face sport gratuit. Această practică este folosită deja în mai multe oraşe ale lumii. Terenurile vor fi dotate cu aparate de fitness pentru toate categoriile de persoane, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. Pentru realizarea acestui proiect, Primăria Chişinău a alocat peste 200 mii lei. 

Aparatele de fitness vor fi instalate etapizat, în următoarele parcuri din capitală:

1.Grădina Publică Ştefan cel Mare şi Sfânt (str. 31 august 1989)

2. Parcul „Valea Trandafirilor"

3. Scuarul Catedralei Mitropolitane

4. Parcul Râşcani (str. D. Râşcanu)

5. Dendrarium (str. Ion Creangă)

6. Malina Mică (str. Gh. Caşu, în curtea căminelor studenţeşti)

7. Parcul Râşcani (str. N. Dimo colţ cu M. Costin)

8. Parcul Sarmizegetusa (str. Butucului)

9. Scuarul de pe bulevardul Decebal (colţ cu str. Sarmizegetusa)

10. Parcul „La izvor" (plaja din cartierul Sculeni)

11.  Sect. Buiucani (str. N. Costin colţ cu O. Ghibu)

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău