Pagina oficială a Municipiului Chișinău

A început un nou an şcolar

   1987

Astăzi, 3 septembrie, în instituţiile preuniversitare din municipiul Chişinău a început un nou an de studii. În anul şcolar 2007-2008 în procesul de învăţământ sunt antrenaţi  90 mii de elevi, inclusiv  6133 de  micuţi în clasa întâi.

În 268 unităţi preşcolare şi preuniversitare din municipiu au fost efectuate lucrări de reparaţie curentă în valoare de 6,5 mln. lei, iar în 210 instituţii - lucrări de reparaţie capitală în sumă de 19,7 mln lei. În cadrul  pregătirilor către sezonul rece, în instituţiile de învăţământ continuă lucrările de spălare şi testare a sistemului de încălzire, de profilaxie a utilajului din dotare, precum şi reparaţia curentă a punctelor termice.

Instituţiile educaţionale din subordinea municipalităţii necesită la moment 500 de cadre didactice. Ministerul Educaţiei şi Tineretului a repartizat în anul curent Direcţiei Generale Educaţie, Tineret şi Sport  a municipiului Chişinău 249  tineri specialişti. Mai rămân vacante 67 de posturi în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi 293 în instituţiile de învăţământ preşcolar. 

                                 Direcţia Relaţii Publice a                        3.09.2007

                                 Primăriei mun. Chişinău