Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Achitarea de către chișinăuieni a impozitului pe bunuri imobiliare pentru anul 2021

   3936

Primăria municipiului Chișinău aduce la cunoștința populației că beneficiarii de scutire la plata impozitului pe bunurile imobiliare pentru anul 2021 în sumă de 500 mii lei din valoarea estimată în scopul impozitării a bunului imobil (Decizia CMC nr. 25/4 din 29.12.2020) sunt:

1.)   persoanele de vârstă pensionară, care au atins vârsta în conformitate cu legea privind sistemul public de pensii;

2.)   persoanele cu dizabilități severe și accentuate (gradul I și II);

3.)   participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței R. Moldova, participanții la acțiunile de luptă din Afganistan, participanții la lichidarea consecințelor avariei de la CAE Cernobâl dacă dețin grad de dizabilitate mediu (gr. III);

4.)   altele.

Astfel, beneficiarii care se încadrează în categoriile indicate și au primit avizul de plată, fără includerea facilităților prevăzute, din cauza furnizării incomplete de către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) către Serviciului Fiscal de Stat a informației privind luarea în evidență a persoanelor de vârstă pensionară, sunt îndemnați să se adreseze la Direcția de colectare a impozitelor și taxelor locale  pentru a le fi introduse manual aceste scutiri. De menționat că subdiviziunea activează cu program prelungit, fără pauza de masă, pentru a deservi populația.

Subiectul achitării impozitului pe bunurile imobiliare de către persoanele fizice din capitală a fost discutat în cadrul ședinței operative săptămânale. În context, Primarul General, Ion Ceban, a informat că în anul curent, ca urmare a majorării scutirii impozitului pe bunurile imobiliare, peste 78 de mii de pensionari pentru limita de vârstă din Chișinău și persoane cu dizabilități, beneficiază de scutire la plata impozitului pe bunurile imobile. Astfel, edilul a chemat oamenii să se adreseze subdiviziunii de profil, Direcția de colectare a impozitelor și taxelor locale, care va face recalcularea în mod manual. „Ne vom mobiliza în acest sens și rog toți angajații să ne susțină", a spus Primarul.

De asemenea, Ion Ceban a precizat că anularea scutirii de 15% din plată, dar și reducerea termenului de achitare a impozitului respectiv a fost stabilit prin lege, astfel că municipalitatea nu are nici o atribuție în acest sens.

Amintim că cetățenii urbei, beneficiari de bunuri imobile, urmează să achite impozitul pe bunurile imobiliare pentru anul curent, până la data 30 iunie 2021 (conform prevederilor art. 282 Cod Fiscal).