Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Achitarea impozitului pe bunuri imobiliare pentru anul 2021

   20634

Primăria municipiului Chișinău informează cetățenii urbei, beneficiari de bunuri imobile, despre necesitatea achitării impozitului pe bunurile imobiliare pentru anul curent, până la data 30 iunie 2021(conform prevederilor art. 282 Cod Fiscal).

Onorarea obligației fiscale se face cu Avizul de plată a impozitului pe bunurile imobiliare direct la oficiile poștale, oficiile bancare sau on-line prin serviciul guvernamental de plăți electronice www.mpay.gov.md prin selectarea serviciului „Achitarea impozitului pe bunurile imobiliare (cu aviz de plată)".

Avizele vor fi expediate prin intermediul serviciilor poștale, iar deținătorii semnăturii electronice și/sau mobile pot accesa portalul https://sfs.md/ro/servicii/persoane_fizice și selecta opțiunea vizualizarea impozitului în baza fișei imobilului și respectiv, pot genera desinestătător avizul de plată, vizualiza suma impozitului și imprima avizul pe suport de hârtie.

Conform Deciziei 25/4 din 29.12.2020 „Cu privire la aprobarea bugetului municipal pentru anul 2021”, Anexa nr. 6, cota impozitului pentru bunurile imobiliare a fost stabilită în mărime de 0,185% din valoarea estimată în scopul impozitării.

Scutirea la impozitul pe bunurile imobiliare se acordă persoanelor de vârstă pensionară, în temeiul art. 283 din Codul Fiscal, iar conform Decizie Consiliului Municipal Chișinău nr. 25/4 din 29 decembrie 2020,  scutirea a fost stabilită în mărime de 500 mii lei din valoarea estimată în scopul impozitării a imobilului - domiciliu.

De asemenea, precizăm că începând cu anul 2021 nu se mai aplică reducerea de 15% pentru achitarea până la 30 iunie a sumei integrale a impozitului pe bunurile imobiliare calculat, în contextul modificărilor la Codul fiscal, fiind abrogat alin. (2) al art. 282.

Pentru siguranța și protecția datelor cu caracter personal, avizele de plată pot fi eliberate la sediul Direcției de colectare a impozitelor și taxelor locale (str. 31 August 1989, nr. 63A), la prezentarea actului de identitate sau a împuternicirii legale.