Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Municipiului Chișinău va acorda compensații la efectuarea plăților pentru resursele energetice și serviciile comunale în perioada sezonului rece 2022-2023, pentru familiile cu venituri mici, din capitală și din suburbii.
Mărimea ajutorului acordat este de 40% din costul facturii calculat conform tarifului în vigoare pentru agentul termic și apa caldă menajeră livrate centralizat, câte 500 de lei lunar pentru o familie, pentru aprovizionarea cu gaze naturale folosite la încălzirea locuinței şi prepararea apei calde şi pentru energie electrică, folosită pentru încălzirea şi prepararea apei calde.
Beneficiarii ajutorului menționat sunt persoanele defavorizate, a căror venit global mediu, pe ultimele 12 luni, este de până la 3 mii lei. Totodată, se stabilește ca excepție, că familiile tinere, a căror venit global mediu lunar pentru ultimele 12 luni, nu a depășit suma de 5 mii lei, pot beneficia de ajutoarele menționate.
Persoanele care au primit acest ajutor în sezonul rece precedent, vor avea susținere și în sezonul curent, fără depunerea cererii, cu condiția că situația financiară sau familială a acestora a rămas neschimbată.
Comisiile pentru examinarea cererilor solicitanților de ajutor financiar la efectuarea plăților pentru resursele energetice și serviciile comunale, din cadrul preturilor de sector/primăriilor orașelor, comunelor (satelor) din componența municipiului, vor verifica listele și dosarele beneficiarilor în sezonul rece 2021-2022 și în cazul corespunderii acestora cu cerințele stabilite în Regulament, vor decide acordarea ajutorului pentru sezonul rece 2022-2023.
Persoanele care nu au beneficiat de compensațiile enunțate în sezonul rece 2021-2022, precum și cele care au beneficiat anterior, dar la care au survenit schimbări familiale și/sau depășirea venitului mediu global per persoană, vor depune cereri noi, pentru sezonul rece 2022-2023, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind acordarea ajutorului financiar pentru unele categorii de cetățeni din municipiul Chișinău la efectuarea plăților pentru resursele energetice și serviciile comunale.
Beneficiar al ajutorului financiar poate fi proprietarul locuinţei, titularul contractului de locaţiune al locuinţei publice, cu condiţia ca resursele energetice şi serviciile comunale să fie livrate în locuinţa respectivă în baza facturilor, emise pe numele său.
Ajutorul financiar nu se acordă în cazul în care solicitantul sau persoanele care domiciliază împreună cu acesta, au în proprietate alte bunuri mobile decât locuinţa la care se acordă ajutor financiar.
Cererile privind acordarea ajutorului financiar se depun de către solicitant personal la preturile de sector sau la primăriilor oraşelor, satelor (comunelor) din componenţa municipiului Chişinău. Acestea pot fi depuse pe toată durata sezonului de încălzire respectiv.
Odată cu cererea, solicitanții vor anexa următoarele acte:
a) copia actelor de identitate a membrilor familiei/persoanelor înregistrate în locuinţă (buletin de identitate, adeverinţă de naştere a persoanelor minore);
b) copia actului care confirmă dreptul de proprietate asupra locuinţei;
c) certificatul privind persoanele înregistrate în locuinţă, eliberat de către Agenţia Servicii Publice, pentru solicitanţii din oraşul Chişinău;
d) certificatul privind componenţa familiei, eliberat de către primăriile oraşelor, satelor şi comunelor, pentru solicitanţii din suburbiile municipiului Chişinău;
e) extras din fişa locuinţei şi tabelul nominal pentru locuinţele proprietate publică;
f) facturile despre plata pentru resursele energetice şi serviciile comunale pentru ultima lună până la depunerea cererii (în copie), cu excepţia persoanelor care beneficiază pentru prima dată de resursele energetice şi serviciile comunale respective.
În sezonul de încălzire 2021-2022 au beneficiat de compensații din partea municipalității, la plata facturilor pentru termie 22031 de familii, pentru care a fost achitată suma de 80,5 milioane de lei.