Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
În urma plângerilor venite de la cetățeni, care au sesizat faptul că facturile pentru căldură nu conțin compensaţia acordată persoanelor de către Primăria municipiului Chișinău, în baza legislației în vigoare, primarul general interimar, Silvia Radu, s-a sesizat și a avut o discuție cu directorul general al SA „Termoelectrica", Veaceslav Eni.
În context, s-a stabilit că facturile ce urmează a fi emise pentru luna decembrie să fie mai mici și să conțină recalculul compensaţiilor pentru luna noiembrie, fiind incluse, totodată, și cele pentru luna decembrie. Cetățenii, care în această lună vor plăti factura integrală emisă deja de către SA „Termoelectrica", vor plăti mai puțin luna următoare.
De asemenea, primarul general interimar a solicitat ca în regim de urgență pe ordinea de zi a Consiliului Municipal Chişinău să fie inclusă chestiunea privind aprobarea regulamentului cu privire la acordarea compensaţiilor pentru consumul energiei termice.
Pe această cale, regretăm situația creată şi ne exprimăm speranţa că în şedinţa de mâine CMC să aprobe Regulamentul și să putem acorda compensațiile bănești pentru plata căldurii cât mai repede.