Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 20 decembrie 2024 (continuare din 19.12.2024)
Primăria municipiului Chișinău informează că pe perioadă declarării stării de urgență, persoanele din familii social-dezavantajate, cu necesități speciale sau cu dizabilități beneficiază de susținere din partea serviciilor specializate din cadrul Direcției generale asistență socială și sănătate.
Astfel, zilnic sunt monitorizați 2496 de beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul Direcției generale asistență socială și sănătate, inclusiv Serviciul îngrijire socială la domiciliu, Serviciul asistență personală și Serviciul social echipa mobilă. Declarații în acest sens au fost prezentate luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, de către Tatiana Bucearschi, șef al Direcției generale asistență socială și sănătate.
De asemenea, Direcția municipală de profil colaborează activ cu agenții economici, cu ONG-urilor și cu misiunile religioase, în scopul acordării suportului necesar persoanelor social-vulnerabile din municipiu. Astfel, pe parcursul săptămânii precedente, au fost transmise către beneficiari 318 pachete cu produse alimentare donate de agenții economici, iar alte 1229 de pachete cu produse au fost distribuite către beneficiarii serviciului cantina socială (care sunt distribuite acum la domiciliul persoanelor). Acțiunea a fost asigurată de voluntarii Mișcării Civice „Orașul fără maxitaxi".
Totodată, reprezentanții Platformei municipale de voluntariat au recepționat de la persoanele vârstnice, cele cu dizabilități și cu necesități speciale, 256 de apeluri telefonice, dintre care 126 cazuri au fost soluționate imediat. Astfel, pentru 100 de persoane s-a asigurat procurarea de alimente de la magazin, pentru alte 26 cazuri, au fost ridicate rețete sau certificate de la medic, precum și achiziționate medicamente.
De asemenea, în perioada de referință, lucrătorii sociali au realizat circa 5000 de vizite la domiciliul persoanelor deservite, aflate în situații dificile, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției prin COVID-19.