Direcția Generală economie, comerț și turism a Consiliului municipal Chișinău inițiază, începând cu data de 18 iulie 2023, consultarea publică a proiectului de Decizie CMC „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de achitare a compensației bănești parțiale pentru plățile aferente creditului ipotecar stabilite în baza unui contract de credit ipotecar pentru procurarea locuinței în raza municipiului Chișinău”.
Scopul proiectului deciziei – crearea mecanismului municipal de stimulare a cetățenilor Republicii Moldova, angajați într-o subdiviziune a UAT municipiul Chișinău, cum ar fi Primăria municipiului Chișinău, Direcția generală a Consiliului municipal Chișinău, Direcție, Pretură de sector instituție din subordinea acestora, entitate economică fondată de Consiliul Municipiul Chișinău (întreprindere municipală) sau în care Consiliul municipiului Chișinău deține o cotă parte de cel puțin 33 la sută (Societate pe acțiuni, să obțină un loc decent de trai în raza municipiului Chișinău.
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este: stimularea cetățenilor Republicii Moldova să acceseze resurse financiare adiționale în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai, prin crearea condițiilor suplimentare de accesare la plata compensațiilor bănești din bugetul municipal pentru achitarea parțială a sumei aferente creditului ipotecar pentru creditele obținute de beneficiarii creditelor ipotecare pentru procurarea locuinței în raza municipiului Chișinău, precum și stimularea persoanelor (inclusiv și celor tinere) să angajeze în câmpul de muncă în cadrul subdiviziunilor UAT mun. Chișinău.
Prevederile de bază ale proiectului sunt:
- Aprobarea Regulamentului privind modul de achitare a compensației bănești parțiale pentru plățile aferente creditului ipotecar stabilite în baza unui contract de credit ipotecar pentru procurarea locuinței în raza municipiului Chișinău, conform Anexei.
- Aprobarea sumei compensației lunare la plata aferentă creditului ipotecar stabilite în baza unui contract de credit ipotecar semnat de beneficiarii eligibili cu instituția bancară din Republica Moldova pentru procurarea locuinței în raza municipiului Chișinău, în valoare de 2000,00 lei, însă nu mai mult decât suma plăților lunare aferente creditului ipotecar calculate pentru plată din data obținerii de către solicitantul compensației a statutului de beneficiar al compensației.
- Desemnarea Instituției Publice „Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului” în calitate de Instituție implementatoare a Regulamentului.
- Desemnarea membrilor Consiliului de Coordonare al Instituției Publice „Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului” drept responsabili de coordonare și monitorizare a implementării Regulamentului.
- Prevederea în bugetele anuale ale municipiului Chișinău a sumelor necesare pentru asigurarea compensărilor în conformitate cu Regulamentul privind modul de achitare a compensației bănești parțiale pentru plățile aferente creditului ipotecar stabilite în baza unui contract de credit ipotecar pentru procurarea locuinței în raza municipiului Chișinău.
Impactul estimat al proiectului de decizie: crearea instrumentului viabil la nivel municipal în scopul asigurării implementării calitative a prevederilor programelor municipale, stimularea cetățenilor Republicii Moldova, mai ales celor tineri și calificați să se angajeze în câmpul de muncă într-o subdiviziune ai UAT mun. Chișinău.
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislația în vigoare:
- Legea nr. 436 – XVI din 28.12.2006 ,,Privind administrația publică locală”;
- Legea nr.136 din 17.06.2016 ,,Privind statutul municipiului Chișinău”;
- Decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 23/2 din 27 decembrie 2022 ,,Cu privire la aprobarea bugetului municipal Chișinău pentru anul 2023 în lectura a doua” (Anexa nr. 4.1. „Mijloace cu destinație specială pentru realizarea proiectelor municipale în anul 2023”).
- Decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 5/3 din 06.06.2023 „Cu privire la instituirea Instituției Publice Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului”;
- Dispoziția Primarului General nr. 147-d din 26.04.2023 „Cu privire la elaborarea și implementarea Programului municipal „Casa Ta în Chișinău”.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 18 august 2023, pe adresa Direcției generale economie, comerț și turism a Consiliului municipal Chișinău pe adresa electronică: dgect@cmc.md, deadd.dgect@cmc.md sau pe adresa. Mun. Chișinău, str. Columna 106. Persoanele de contact:
- dna Veronica Onufrei, Șefa Direcției economie, analiză și dezvoltarea durabilă;
Tel.: 022 26-01-18
- dl Andrei Timuș, Șef al Secției dezvoltarea antreprenoriatului și atragerea investițiilor,
- Tel.: (022) 22-73-88.