Direcția generală economie, comerț și turism a Consiliului municipal Chișinău informează referitor la inițierea modificării Regulamentului de comerț local al municipiului Chișinău, aprobat prin decizia CMC nr. 15/14 din 29.12.2021.
Scopul modificării:
- ajustarea Regulamentului de comerț local al municipiul Chișinău la modificările legislației în vigoare;
- asigurarea realizării Planului de Implementare a Conceptului privind desfășurarea comerțului ambulant stradal în or. Chișinău, aprobat prin decizia CMC nr. 12/1 din 23.07.2020;
- stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii;
- simplificarea procedurilor de lansare a activităților de comerț.
- crearea unui mediu favorabil de desfășurare a activității de întreprinzător în cadrul municipiului, precum și în vederea asigurării liberei concurențe, protecţiei vieții, sănătăţii, securității şi intereselor economice și sociale ale cetățenilor.
Necesitatea modificării este determinată de necesitatea ajustării cadrului normativ în domeniul comerțului la nivelul municipiului Chișinău noilor prevederi ale Legii cu privire la comerțul interior nr. 231/2010, modificată prin Legea nr.17/2021 și crearea unui mediu favorabil de desfășurare a activității de întreprinzător în cadrul municipiului.
Propunerile și recomandările părților interesate cu privire la elaborarea proiectului menționat pot fi expediate în adresa Direcției generale economie, comerț și turism a CMC (str. Columna, 106, e-mail: dgect@cmc.md, dc@pmc.md), până la 28.04.2023.
Persoana responsabilă: Valentina Constantinov, șef adjuct al Direcției generale economie, comerț și turism a CMC. Tel: (022) 22-61-64.