Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
Primăria Chişinău informează că în perioada 7-10 martie, a.c. în capitală au fost sterilizați 140 de câini fără stăpân. Intervențiile au fost efectuate de către 5 medici veterinari români, aflați săptămâna trecută într-o misiune la Chișinău. Măsura este parte a Programului municipal de sterilizare a animalelor fără stăpân.
Acțiunea s-a desfășurat la Centrul municipal de sterilizare a populației canine, iar animalele supuse intervențiilor au fost ulterior eliberate. Pe lângă acțiunile de sterilizare, experții români au desfășurat sesiuni de instruite pentru medicii veterinari din capitală, precum și din alte zone ale țării. De asemenea, în cadrul activităților au participat 15 voluntari și reprezentanți ai organizațiilor de profil.
Primarul general interimar, Ruslan Codreanu a calificat drept pozitiv faptul că autoritățile municipale au reluat, după 10 ani, măsurile de control asupra câinilor fără stăpân din capitală. Iar acțiunile de acest gen vor continua, pentru a putea soluționa problemă respectivă. „Este un exercițiu nou pentru noi, care s-a realizat cu succes. Vrem să avem și în continuare o abordare umană față de animalele", a precizat edilul capitalei.
O activitate similară, de sterilizare a animalelor fără de stăpân din capitală, este planificată pentru luna mai, a.c., cu participarea a 11 specialiști din cadrul Organizației Mondiale a Veterinarilor.