Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Locuitorii oraşului, gestionarii fondului locativ, agenţii economici, conducătorii instituţiilor publice locale și centrale, serviciile municipale de profil, elevi și studenți au salubrizat zonele din preajma blocurilor în care locuiesc sau clădirile pe care le deţin sau în care îşi desfăşoară activitatea, pentru a îmbunătăţi aspectul oraşului.
Concomitent cu salubrizarea teritoriului urbei, acțiunea de sâmbătă, a prevăzut și colectarea deșeurilor din zonele verzi din preajma bazinelor de apă care traversează capitala, precum și a malurilor albiei râului Bâc.
Acțiunile s-au desfășurat în sectoarele capitalei, în cadrul campaniei de salubrizare de toamnă, desfășurată pe teritoriul municipiului în perioada: 26 septembrie - 26 noiembrie 2020.