Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău anunță că astăzi a fost activat încă un centru de capacitate mare pentru cazarea refugiaților ucraineni. Autoritățile municipale au amenajat Sala de Handbal din sectorul Botanica. Edificiul sportiv are o capacitate de până la 320 de locuri.
Până în prezent au fost cazate deja câteva familii. În continuare aici vor fi redirecționate și alte persoane care se refugiază.
Prezent la fața locului, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că reprezentanții preturii, administratorul sălii, precum și voluntarii sunt antrenați pentru a gestiona situația, astfel ca refugiații sa beneficieze de asistenta necesară.
„Familiilor li se pun la dispoziție lucruri de primă necesitate, iar alimentarea se desfășoară cu suportul reprezentanților HORECA”, a comunicat edilul capitalei.
Fiecare centru municipal amenajat pentru refugiați este asigurat cu mâncare datorită sprijinului oferit de mai multe restaurante și cafenele din oraș, cu excepția CIE „Moldexpo”, unde mâncarea este procurată prin achiziții.
E de menționat că reprezentanții poliției sunt dislocați în toate centrele pentru a asigura ordinea publică.