Activități cultural-artistice în cadrul proiectului „Dialog cultural cu chișinăuienii”, în weekend-ul 4-5 iunie 2022

   1379

Primăria Municipiului Chișinău informează că în acest weekend, 4-5 iunie 2022, vor avea loc activități publice în cadrul Proiectului municipal „Dialog cultural cu chișinăuienii", ediția 2022.

Pe data de 4 iunie, ora 11:00, în sectoarele capitalei vor avea loc activități artistice consacrate copilăriei și vacanței mari, organizate de preturile de sector.

Astfel, în scuarul „Mihai Dolgan", str. Bulgară, 43 va avea loc activitatea cultural-artistică „A venit vacanța", organizator Pretura Centru;

În Parcul Sarmizegetusa, str. Sarmizegetusa, va avea loc o acțiune cultural-artistică cu genericul „Copilărie - dulce feerie", organizator -Pretura Botanica;

În Parcul Public „Alunelul", Calea Ieșilor, va avea loc acțiunea cultural-artistică „În ritmurile muzicale de fanfară", organizator - Pretura sectorului Buiucani.

În Scuarul DETS Ciocana, str. Alecu Russo, 57 va avea loc acțiunea cultural-artistică „Vivat, copilărie", organizator - Pretura Ciocana.

Pe 5 iunie, ora 11:00, pe Aleea Mircea cel Bătrân, în Scuarul Arborelui Solar, va avea loc un atelier de creație, organizator - Pretura Ciocana.

Tot duminică, 5 iunie 2022, ora 15:00, pe strada pietonală Eugen Doga, va avea loc expoziția absolvenților Școlii de Arte Plastice „Alexei Șciusev".

La eveniment vor fi expuse peste 200 de lucrări ale celor 113 absolvenți, iar profesorii de specialitate care au ghidat formarea elevilor timp de 4 ani, vor fi alături de discipoli la vernisajul expoziției.

Printre profesori se numără membri titulari a Uniunii Artiștilor Plastici: Șibaeva Nina, Roșca-Ceban Daniela, Fiodorova Tatiana, Tabac Vlad, specialiști de înaltă calificare și vocație pedagogică, Vîhocenco Natalia, Vîhocenco Nadejda, Lebedeva Tatiana, Bahcevan Victor, Bobeică Lucia, Odabaș Svetlana etc.

Invitați speciali: Primarul General, Ion Ceban, Președintele Uniunii Artiștilor Plastici, Florina Breazu, pictorul Iurie Matei, șef al Departamentului Arte Plastice al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, sculptorul Ioan Grecu, profesor la Colegiul de arte plastice „Al. Plămădeală", interpreta Cristina Scarlat, însoțit de Dorel BURLACU Band.

Absolvenții vor expune lucrări la disciplinele de specialitate: pictură, desen, compoziția realistă, compoziția modernistă, compoziția decorativă, design grafic și sculptură. Totodată, copiii prezenți la eveniment vor participa la diverse ateliere de creație: pictură orientală pe piele cu hena, studii și schițe în materiale moi, căutări creative în pastel, plastică mică în lut etc.

Școala de Arte Plastice „Alexei Șciusev" din municipiul Chișinău este o instituție de învățământ extrașcolar, care oferă tinerelor talente o educație artistică de bază. Anual, peste 100 de elevi absolvă această instituție.