Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Amenajarea Pomului de Crăciun 2021 din centrul capitalei

   3576

Primăria municipiului Chișinău informează că Pomul de Crăciun din acest an va fi amenajat în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului", în preajma Porților Sfinte, iar inaugurarea Sărbătorilor de Iarnă 2020-2021 va avea loc, tradițional, pe data de 1 decembrie, de rând cu toate capitalele europene.

Bradul din centrul capitalei este unul artificial, de 20 de metri înălțime, același care a fost utilizat și în anii trecuți și a fost deja instalat. În prezent, serviciile municipale decorează Pomul cu 1000 metri liniari de ghirlande electrice, iar în zilele următoare vor fi instalate 2800 de globuri colorate.

De asemenea, în perimetrul Pieții Marii Adunări Naționale și de-a lungul aleii pietonale din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. A. Pușkin și str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, vor fi instalate în total 3km de ghirlande electrice, cu beculețe LED. Mai mult, pe bulevardul principal al capitalei, de la Piața D. Cantemir până la str. Ciuflea, va fi conectat iluminatul decorativ de sărbătoare, 170 de elemente luminoase în formă de fulgi, instalate pe pilonii electrici.

Iluminatul decorativ va fi conectat și pe arterele principale din sectoarele orașului, inclusiv pe Viaduct, bd. Dacia, str. Ion Creangă, str. Alba Iulia, str. Alecu Russo etc.

Conceptul evenimentului din acest an va fi diferit de ceilalți ani, cu respectarea măsurilor pentru prevenirea și controlul infecției COVID, astfel, în centrul capitalei nu vor fi organizate târguri de Crăciun sau iarmaroace tematice.

Totuși, APL Chișinău va aduce magia Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou în capitală: în centrul urbei, cât și în sectoare, cu brazi împodobiți și iluminat decorativ, pentru ca oamenii să beneficieze de evenimente pozitive, inclusiv în perioada de criză pandemică.