Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că în Parcul „Valea Trandafirilor" a fost amenajat un complex de joacă pentru copii cu necesități speciale din capitală.
Terenul de joacă are căi de acces speciale, elemente accesibile pentru copii, leagăne cu măsuri de siguranță suplimentare, tobogane, poduri fixe, precum și acoperire anti-traumatică.
De asemenea, complexul de joacă are în dotare: zonă de joacă, bare paralele, scaune adaptate pentru necesitățile celor mici, leagăne duble, panouri de joacă ce dezvoltă aparatul locomotor, un echipament de fitness, precum și o masă de șah accesibilă persoanelor ce folosesc scaunul rulant.
Costul lucrărilor este de cca 800 mii lei, iar antreprenorul care a efectuat lucrările de amenajare a fost selectat în bază de concurs.
În context, Primarul General, Ion Ceban a menționat că de astăzi copiii pot petrece timpul mai vesel, interactiv, dar și în siguranță, în parcul Valea Trandafirilor. „În prezent, în nemijlocita apropiere, se desfășoară lucrările de amenajare a unui alt complex de joacă pentru copii, iar la solicitarea chișinăuienilor, până la finele anului, în zonă va fi amenajat și un teren de volei", a precizat edilul capitalei.