Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Analiza comparativă a meniului - model unic pentru copiii din IET din Chișinău, cu regim de activitate de 9,5-10 ore, sezonul iarnă - primăvară, cu meniul aprobat pentru anul 2019-2020 (regim 12-24 ore)

Analiza comparativă a meniului - model unic pentru copiii din IET din Chișinău, cu regim de activitate de 9,5-10 ore, sezonul iarnă - primăvară, cu meniul aprobat pentru anul 2019-2020 (regim 12-24 ore)

   2935

Primăria municipiului Chișinău informează că meniul-model unic pentru copiii din instituţiile de educaţie timpurie (3-7ani) cu regim de activitate de 9,5-10 ore din orașul Chișinău, pentru anul 2020-2021, sezon (iarnă - primăvară), a fost introdus din 1 februarie 2021. Aceasta presupune că micuții din toate grădinițele publice din Chișinău vor beneficia de hrană de aceeași calitate și preț.

Noul meniu este mai variat, corespunde vârstei copilului, necesităţilor în energie şi substanţe nutritive. Totodată, s-a ţinut cont de compatibilitatea produselor alimentare. Unele şi aceleaşi bucate nu se repetă în timpul zilei, dar şi în timpul săptămânii. Cantitatea zilnică de lapte din meniu fost micşorată, pentru a include și derivaţi ai laptelui (chefir, iaurt natural). Mai mult, cantitatea de zahăr și cea de sare din alimentația micuților a fost micșorată, prin excluderea din meniu a cerealelor îndulcite, a produselor care conțin grăsimi hidrogenate și a cărnii procesate.

Zilnic pe masa copiilor sunt servite fructe proaspete, iar legumele proaspete sunt mai variate (conopidă, broccoli, ardei gras, roşii, dovleac, tulpină de ţelină). De asemenea, de 2 ori pe săptămână sunt prevăzute bucate din fileu de pește. Carnea inclusă în meniu este de categorie superioară și variată (de bovină, de curcan și de pasăre).

Sortimentul produselor alimentare recomandate în MENIUL - MODEL este în strictă concordanţă cu reglementările de profil: cerințele Ordinului Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, nr. 638 din 12.08.2016 și HG nr. 722 din 18.07.2018, corespunde vârstei copilului, necesităţilor în energie şi substanţe nutritive.

Regimul alimentar zilnic al copiilor este compus din 4 mese, iar intervalul dintre ele nu depăşeşte 4 ore. În instituţiile de educaţie timpurie, cu activitate de 9,5-10 ore, valoarea calorică a raţiei alimentare este de 75% - 80% din norma fiziologică de consum.

Meniul-model nou a fost elaborat de un grup de lucru (directori de instituții, lucrători medicali, tehnologi în alimentația publică) în cadrul Direcției Generale de Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău și aprobat de Centrul de Sănătate Publică.

În cadrul IET din capitală, meniurile zilnice se publică obligatoriu la intrarea în fiecare instituție și în fiecare grupă de copii.

Analiza comparativa meniu by Primăria Chișinău on Scribd