Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • ...
  • /
  • Arhivă consultări publice
  • /
  • Consultări publice
  • /
  • ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea într-o nouă redacție a Regulamentului de organizare și funcționare, a structurii, organigramei și efectivului limită de personal al Direcției ge...

ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea într-o nouă redacție a Regulamentului de organizare și funcționare, a structurii, organigramei și efectivului limită de personal al Direcției generale cultură și patrimoniu cultural a Consiliului municipal Chișinău”

   940

Direcția Cultură a Consiliului municipal Chișinău iniţiază, organizează începând cu data de 20.06.2022 consultarea publică a proiectului de decizie ,,Cu privire la aprobarea într-o nouă redacție a Regulamentului de organizare și funcționare, a structurii, organigramei și efectivului limită de personal al Direcției generale cultură și patrimoniu cultural a Consiliului municipal Chișinău”.

Scopul proiectului: constă în asigurarea consolidării și fortificării capacităților instituționale și operaționale de promovare a dezvoltării culturii și valorificării patrimoniului cultural al municipiului Chișinău, care vor aduce după sine, dezvoltarea vieții sociale per ansamblu.

Prevederile de bază ale proiectului: sunt aprobarea într-o nouă redacție a Regulamentului de organizare și funcționare, a structurii, organigramei și efectivului limită de personal al Direcției generale cultură și patrimoniu cultural a Consiliului municipal Chișinău.

Beneficiarii proiectului de decizie: sunt locuitorii mun. Chișinău.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt: asigurarea transparenței în procesul decizional.

Impactul estimat al proiectului de decizie: Regulamentele aprobate vor avea un impact semnificativ în creșterea nivelului culturii și protejarea patrimoniului cultural la nivel municipal/național, în rândurile populației. În corespundere cu obiectivul de consolidare a rolului și capacităților Direcției generale cultură și patrimoniu cultural de a asigura dezvoltarea sustenabilă a domeniului culturii la nivelul municipiului Chișinău și de a furniza servicii publice calitative, prin noile prevederi, vor crește capacitățile de planificare și administrare la nivel de municipiu și de sectoare, a serviciilor publice create și finanțate de către aceasta, de a gestiona și aloca resurse, în mod coordonat și corelat, pentru asigurarea serviciilor culturale și accesului locuitorilor municipiului Chișinău la cultură, prin asumarea strategiei și valorificarea cadrului legislativ, administrativ și instituţional existent în vederea creării instrumentelor de punere în practică – operaţionalizare, implementare, monitorizare și evaluare a politicilor culturale/ a patrimoniului cultural.

Una din noutățile la nivel municipal cu care vine acest proiect este crearea a două subdiviziuni responsabile de dezvoltarea, protejarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial din mun. Chișinău. 

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu următoarele prevederi legale:

Legea culturii nr. 413-XIV 27.05.1999, Legea nr. 1530 din 22.06.1993 privind ocrotirea monumentelor, Legea nr. 155 din 21.07.2011 „Pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice, Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 „Cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public”, Legea nr. 397-XV din 16.10.2003 „Privind finanțele publice locale”, Hotărârea de Guvern nr. 1001 din 26.12.2011 „Privind punerea în aplicare a unor acte legislative”, Hotărârea de Guvern  nr. 201 din 11.03.2009 ,,Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”, art. 6, alin. 2, pct. 1, lit. a) și c), pct.2, lit. c) din Legea nr. 136/2016 ,,Privind statutul municipiului Chișinău”, art. 14, alin. 2, lit. l), y) și y2 din Legea nr. 436/2006 ,,Privind administrația publică locală”.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate, până pe data de 08.07.2022, la adresa electronică: pruteanu.alexandru.ion@gmail.com sau pe adresa: mun. Chișinău, str. București, 68, bir. 607. Persoana responsabilă de recepţionarea recomandărilor este Pruteanu Alexandru, tel. de contact (022) 210374.

Proiectul de decizie „Cu privire la aprobarea într-o nouă redacție a Regulamentului de organizare și funcționare, a structurii, organigramei și efectivului limită de personal al Direcției generale cultură a Consiliului municipal Chișinău” şi materialele aferente sunt disponibile pe platforma guvernamentală: particip.gov.md şi/sau la sediul Direcției cultură a Consiliului municipal Chișinău, situat pe adresa București, 68, et. 6.

Fișiere anexate:

Ø Proiectul de decizie.

Ø Anexa nr. 4 la Proiectul de decizie. 

Ø Regulamentul de organizare și funcționare, structura, organigrama, lista subdiviziunilor cu și fără personalitate juridică și/sau autonomie financiară, subordonate sau coordonate de către Direcția generală cultură și patrimoniu cultural a Consiliului municipal Chișinău.

Ø Efectivul limită de personal al Subdiviziunilor cu profil artistic din cadrul Direcției generale cultură și patrimoniu cultural a Consiliului municipal Chișinău, conform anexei nr. 6

Ø Organigrama. 

Ø Nota informativă.