Pagina oficială a Municipiului Chișinău

ANUNŢ privind organizarea consultărilor publice asupra proiectului Strategia de dezvoltare a turismului „Chișinău – capitală turistică 2022-2026”

   952

În baza prevederilor Legii nr. 239 - XVI/2008 privind transparența în procesul decizional, Direcția generală economie, comerț și turism, începând cu data de 13 iunie 2022, prezintă spre consultare publică, prin solicitarea opiniilor societății civile, proiectului de decizie cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a turismului „Chișinău – capitală turistică” 2022-2026.
Strategia de dezvoltarea a turismului municipiului Chișinău reprezintă un document complex elaborat în scopul identificării potențialului turistic, istoric, uman, social și economic, precum și a oportunităților de dezvoltare turistică a municipiului pentru perioada 2022-2026. Acest document a fost elaborat cu scopul de a impulsiona procesul de dezvoltare durabilă, precum și pentru a stabili punctele forte și repere clare pentru îmbunătățirea imaginii turistice a orașului, crearea identității inedite și diversificarea ofertei turistice.
Scopul proiectului:
- Dezvoltarea sectorului turistic în municipiul Chișinău ținând cont de cerințele competitivității și durabilității unei destinații turistice concrete și promovarea orașului Chișinău drept o destinație turistică de top pe continentul european. Obiectivele strategice:
- Sustenabilitatea pe termen lung a intervențiilor și investițiilor, pentru transformarea eficientă a economiei turistice a orașului într-o atracție turistică importantă;
- Protecția și dezvoltarea coerentă a capitalului municipiului în ceea ce privește natura, ecosistemele, dezvoltarea demografică și urbană în toate zonele cu potențial de dezvoltare turistică;
- Dezvoltarea diferitor parteneriate, care vor asigura realizarea consecventă a viziunii strategice de dezvoltare a turismului în municipiu.
Elaborarea şi adoptarea proiectului nominalizat este determinată de:
- Necesitatea promovării Chișinăului ca pe o destinație turistică primordială, care poate centraliza principalele cerințe ale consumatorului;
- Creșterea numărului turiștilor pe plan intern;
- Îmbunătățirea gradului de informare a rezidenților și a turiștilor externi asupra oportunităților turistice oferite direct de municipiu;
- Implicarea necondiționată a tinerii generații în activitățile de promovare a capitalei pe plan intern și extern;
Beneficiarii proiectului sunt: persoanele fizice și juridice ce activează în domeniul turismului și anexe lui, consumatorii de servicii, angajații DGECT și a subdiviziunilor APL.
Rezultatele scontate ca urmare a implementării Strategiei supus consultării publice sunt:
- Crearea și dezvoltarea identității vizuale a orașului Chișinău;
- Creșterea vizibilității orașului ca destinație turistică europeană de tip alternativ (turism cultural, turism ecologic și turism de aventură);
- Creșterea calității serviciilor publice prestate persoanelor fizice și juridice, ce activează în domeniul turismului și HoReCa;
Impactul estimat al proiectului este dezvoltarea continuă a ramurii turistice în municipiul Chișinău, crearea unui mediu favorabil de desfășurare a activității de turism în cadrul municipiului, precum și atragerea bugetelor externe pentru dezvoltarea durabilă.
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislația în vigoare: LEGEA Nr.352 din 24-11-2006 „Cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova”, cu completările și modificările ulterioare.
În vederea eficientizării elaborării Proiectului, solicităm respectuos implicarea activă a tuturor părților interesate prin prezentarea propunerilor, care urmează a fi transmise până la data de 27 iunie 2022, ora 17:00, în format electronic, la adresa de e-mail: turism.dgect@cmc.md.
Persoana responsabilă de recepţionarea recomandărilor: Irina Popa, specialist principal, Secția dezvoltare turism în cadrul Direcției, tel.: (022)-21-09-30.

Se anexează:

- Nota informativă;
- Proiect de decizie;
Strategia de dezvoltare a turismului „Chișinău – capitală turistică 2022-2026”