Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • ...
  • /
  • Arhivă consultări publice
  • /
  • Consultări publice
  • /
  • ANUNŢ privind organizarea consultărilor publicea a proiectului de decizie „Cu privire la stabilirea unor norme obligatorii la elaborarea și prezentarea spre aprobare Consiliului municipal Chișinău a Planurilor urbanistice zonale și de detal...

ANUNŢ privind organizarea consultărilor publicea a proiectului de decizie „Cu privire la stabilirea unor norme obligatorii la elaborarea și prezentarea spre aprobare Consiliului municipal Chișinău a Planurilor urbanistice zonale și de detaliu”

   1820

Fracțiunea PSRM din cadrul Consiliului municipal Chișinău iniţiază, începînd cu data de 15 iunie 2020, consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la stabilirea unor norme obligatorii la elaborarea și prezentarea spre aprobare Consiliului municipal Chișinău a Planurilor urbanistice zonale și de detaliu”

 Scopul proiectului este stabilirea exactă a procedurii de inițiere, elaborare și aprobare a planurilor urbanistice zonale și de detaliu pentru terenurile de pe teritoriul orașului Chișinău, precum și, stabilirea actelor ce urmează să fie anexate la proiectul de decizie cu privire la aprobarea unui plan urbanistic înaintat spre examinare Consiliului municipal Chișinău.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie sînt numeroasele proteste ale locatarilor din cartierele locative referitoare la începerea construcțiilor unor noi blocuri locative/altor construcții în interiorul acestor cartiere, fiind afectat mediul de trai al locatarilor din preajmă; obligarea Primăriei municipiului Chișinău prin instanța de judecată să fie eliberate acte permisive cu încălcarea codului urbanistic pe mai multe terenuri întrăinate forțat din proprietatea municipiului în proprietate privată; elaborarea și prezentarea proiectelor de decizii spre aprobare fără toate avizele necesare, fără a se ține cont de recomandările parvenite la consultările publice, precum și, necomplete.

Beneficiarii proiectului de decizie sînt locuitorii municipiului Chișinău, deținătorii de terenuri în limitele  orașului Chișinău.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sînt: aducerea la cunoștință locuitorilor municipiului Chișinău prevederile proiectului de decizie și de a recepționa opinia acestora prin formularea recomandărilor.

Impactul estimat al proiectului de decizie este asigurarea dezvoltării echilibrată a teritoriului orașului Chișinău; asigurarea unei informări mai din timp ai locuitorilor municipiului Chișinău despre intenția aprobării unui PUZ sau după caz, a unui PUD; asigurarea construcțiilor în municipiul Chișinău fără prejudicierea mediului de trai ai locuitorilor municipiului Chișinău.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu prevederile art. 12, articolelor 14-16, art. 30 din Legea nr. 835/1996 „Privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului”, Normativul în construcții B.01.02, aprobat prin ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (la momentul actual - Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului) nr. 43 din 24.03.2017, în temeiul art. 14 alin.(2) lit. f) din Legea nr. 436/2006 „Privind administrația publică locală”, art. 6 alin. (2), 2) lit. f1), 3) lit. f) din Legea nr. 136/2016 „Privind statutul municipiului Chișinău”,.

Modalitatea de consultare publică a proiectului de decizie „Cu privire la stabilirea unor norme obligatorii la elaborarea și prezentarea spre aprobare Consiliului municipal Chișinău a Planurilor urbanistice zonale și de detaliu” este solicitarea opiniilor societății civile, recepționarea recomandărilor și sistematizarea acestora pentru definitivarea proiectului de decizie.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate pînă pe data de 30 iunie 2020, pe adresa electronică: fractiapsrm@mail.ru , la numărul de telefon 022 201640 sau pe adresa MD 2012, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel și Sfînt, 83.

Proiectul deciziei „Cu privire la stabilirea unor norme obligatorii la elaborarea și prezentarea spre aprobare Consiliului municipal Chișinău a Planurilor urbanistice zonale și de detaliu” şi nota informativă sînt disponibile pe pagina web oficială a Primăriei municipiului Chișinău (chisinau.md, rubrica – consultări publice) sau la sediul Primăriei municipiului Chișinău, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel și Sfînt, 83, bir.18.

 

 

 

Sinteza recomandărilor