Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Apel pentru implicare în campania de salubrizare

   2054

Primăria Chişinău face apel către asociaţiile, instituţiile şi organizaţiile non guvernamentale din municipiu să participe la campania de salubrizare, prin implicare în amenajarea parcurilor şi întreţinerea spaţiilor verzi. De asemenea, solicităm asociaţiilor de proprietari şi agenţilor economici din raza municipiului Chişinău să ecologizeze perimetrul în care activează. 
Pentru persoanele fizice şi instituţiile care doresc să se implice în campania de salubrizare, Primăria Chişinău va pune la dispoziţie unităţile de transport necesare pentru evacuarea deşeurilor. Persoanele interesate, pot solicita susţinerea autorităţilor locale în acest sens, la următorul număr de telefon: 20-17-08 (Direcţia Relaţii Publice, Primăria Chişinău). 
În acest mod, Primăria Chişinău doreşte susţinerea acţiunilor de voluntariat, responsabilizarea cetăţenilor şi dezvoltarea spiritului civic în comunitate. Or, doar prin eforturi comune putem avea un municipiu mai curat, un oraş european. 
Şi mai facem un apel către toată lumea: Păstraţi curăţenia! 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău