Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că problema staționării neregulamentare a microbuzelor de linie care circulă dinspre Autogara de Nord spre str. Ismail va fi soluționată în această săptămână.
Primarul general, Ion Ceban, a menționat în cadrul ședinței operative că locul din preajma Gării Auto Nord, unde așteptau pasagerii, nu este prevăzut drept stație de așteptare, astfel că din această săptămână, șoferii de microbuz nu vor mai avea dreptul să oprească acolo, ci vor merge fără a ocoli strada, ca și restul transportului public.
„Șoferii de microbuze au fost avertizați în această privință. Li s-a dat un termen pentru acomodare, astfel că de la finele săptămânii urmează să circule conform traseului nou”, a precizat edilul.
În context, Primarul a solicitat implicarea poliției și a Direcției transport public și căi de comunicație, pentru depășirea problemei enunțate.