Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că pe perioada situației de urgență angajații instituțiilor medicale municipale sunt asigurați cu transport la și de la locul de muncă. Astfel, din 26 martie, curent, zilnic sunt efectuate circa 15 curse pentru transportarea personalului medical de la cele 8 instituții municipale.
Informația a fost prezentată luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, desfățurată în regim online, de Lilian Copaci, șef interimar al dirceției de transport public.
Decizia autorităților municipale de a asigura transportarea gratuită a angajații medicali, este luată pe durata restricționării circulației transportului public, pentru prevenirea și controlul răspândiri virusului de tip nou, iar Direcția generală asistență socială și sănătate a încheiat în acest sens, un contratct de prestare servicii cu un operator de transport.
De asemenea, după aceiași formulă urmează a fi soluționată și problema asigurării cu transport a angajaților din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal nr.1
Menționăm că în prezent itinerariile utilizate pentru transportarea angajaților din instituțiile medicale municpale vizează raionale: Telenești, Călărași, Orhei, Ialoveni, Criuleni și Dubăsari.