Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Audieri Publice pentru Chișinău pe subiectul reformei administrației publice a municipiului Chișinău

   3116

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Primăria municipiului Chișinău organizează  „Audieri Publice pentru Chișinău" pe subiectul reformei administrației publice a municipiului Chișinău. 

Evenimentul va avea loc miercuri, 13 martie 2019, în intervalul orelor 13:00 - 15.00, în sala de ședințe a Consiliului municipal Chișinău (et. 2), bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83.

Experți din societatea civilă și cetățeni activi, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale și centrale, vor discuta soluțiile pentru Eficientizarea procesului de planificare urbană în mun. Chișinău prin reformarea Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare. 

Părțile interesate pot expedia recomandări pe marginea subiectului anunțat, în adresa IPRE, str. București, 90, oficiul 20, la adresa electronica:chironda.victor@gmail.com și la numărul de tel. (022) 788-978. 

Participanţii care se înscriu la luare de cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de regulament inclus pe ordinea de zi. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de cinci minute pentru fiecare participant.

Activitatea dată face parte din cadrul Proiectului "Audieri publice pentru Chișinău 2.0", implementat de IPRE cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI) și în parteneriat cu www.PrimariaMea.mdwww.Privesc.Eu, precum și un grup de experți independenți din cadrul societății civile. Până la sfârșitul anului 2019, IPRE va contribui la formularea a 12 propuneri de politici publice în domeniul serviciilor publice, transportului public și reformei administrației publice din municipiul Chișinău. 

Documentele vor fi elaborate în colaborare cu experți din cadrul societății civile și reprezentanți ai autorităților publice, după consultarea cu cetățenii, în cadrul audierilor publice și promovate la nivelul administrație publice locale a municipiului Chișinău.