Condiții mai bune de activitate pentru beneficiarii Centrului de creație tehnică pentru copii și adolescenți „Politehnic”
În cadrul şedinţei operative de luni de la Primăria Chişinău, edilul-şef al capitalei, Dorin Chirtoacă, nemulţumit de situaţia sanitară din municipiu, a repus în discuţie asigurarea de către subdiviziunile responsabile a numărului necesar de urne de gunoi pe străzi, in staţiile de aşteptare a transportului public, în spaţiile din interiorul cartierelor, în parcurile de odihnă şi agrement. Responsabililor li s-a cerut anterior să propună soluţii concrete pentru rezolvarea problemei.
Potrivit lui Veaceslav Ţărnă, şeful Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, pe parcursul săptămânii curente, în staţiile de aşteptare a transportului public de pe străzile centrale, în total de 236 la număr, în locul coşurilor de gunoi existente vor fi plasate altele noi. Cât priveşte celelalte coşuri de gunoi, deservite, respectiv, de către Direcţia generală locativ-comunală şi Asociaţia spaţiilor verzi, odată cu obţinerea de noi mijloace financiare, numărul lor va fi majorat, ele având şi o capacitate mai sporită.
În contextul dat a fost luată în dezbatere şi tema gunoiştilor neautorizate, care apar atât graţie culturii sanitare joase a populaţiei, cât şi activităţii unor agenţi economici . La indicaţia primarului general, organele de poliţie, trebuie să-şi intensifice activitatea de prevenire şi lichidare a lor, vinovaţii fiind traşi la răspundere conform legii.
Direcţia Relaţii Publice a 20.08.2007
Primăriei mun. Chişinău