Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Carte – album „Numele meu e Chișinău”, editată în cadrul Programului Buget Civil Chișinău, ediția 2021

   1683

Primăria Municipiului Chișinău informează că în cadrul Programului Buget Civil, ediția 2021 a fost editată cartea-album „Numele meu e Chișinău”, în 150 de exemplare. Cărțile vor fi distribuite în instituțiile educaționale și în rețeaua de biblioteci municipale.  

Proiectul cartea-album „Numele meu e Chișinău” a fost evaluat de către Comisia de evaluare formată din reprezentanți ai societății civile și APL Chișinău, după care supus votului online, iar cetățenii au decis implementarea acestuia.

Cartea este realizată sub formă de album, cu foi din hârtie cerată și conține sute de poze cu vederi din Chișinău: imagini panoramice inedite, care permit cititorului să descopere orașul din alte proximități, fotografii ale celor mai importante monumente de arhitectură din nucleul istoric: Arcul de triumf, Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, edificiile administrative: Primăria, Președinția, Parlamentul, Guvernul; Sala cu Orgă, Poșta, Gara, instituțiile muzeale: Muzeul Național de Artă al Moldovei, Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău; bisericile și mănăstirile din capitală, monumentele, bibliotecile, parcurile din oraș și alte spații de agrement.

Autorul lucrării este Alexandru Chiriac, un tânăr fotograf din capitală, îndrăgostit de orașul în care s-a născut și unde locuiește și în prezent. În cartea sa de peste 300 de pagini, artistul a redat identitatea orașului, pentru a pune în valoare patrimoniul cultural și unicitatea capitalei Republicii Moldova.  

De asemenea, pentru a reda frumusețea locurilor din oraș și specificul sărbătorilor, fotografiile au fost realizate în diferite anotimpuri ale anului.  

Pe lângă mulțimea de imagini, cartea conține și legende despre orașul Chișinău, despre diverse locuri și fapte.

Prefața cărții conține un mesaj al Primarului General, Ion Ceban, către cei care vor răsfoi lucrarea. Edilul vorbește despre personalitatea și frumusețea Chișinăului, dar și despre faptul că administrația orașului depune eforturi ca orașul să prospere, iar cetățenii să beneficieze de condiții mai bune pentru trai, dar și pentru recreere.  

Lucrarea este adresată unui spectru larg de cititori, care ar dori să o aibă în biblioteca personală, dar și oaspeților orașului, inclusiv de peste hotare.