Potențialul turistic al Primăriei Chișinău prezentat la Expoziția Internațională de Turism de la Varșovia
Primăria Municipiului Chișinău informează că Proiectul „Eficiența energetică și reabilitarea termică a clădirilor din municipiul Chișinău”, realizat cu suportul finanțatorilor europeni: BERD, BEI și Fondul Parteneriatului Estic pentru Eficiență Energetică (E5P) a contribuit la creșterea performanței clădirilor instituțiilor beneficiare, la reducerea costurilor pentru întreținere, dar și la crearea de condiții mai bune, la standarde europene: pentru medici și pacienți, elevi și profesori, educatori și micuți de la grădiniță.
Acestea sunt principalele concluzii făcute de reprezentanții APL Chișinău, ai finanțatorilor, dar și ai beneficiarilor, expuse în cadrul unei ceremonii speciale la final de Proiect.
La eveniment au participat: Primarul General, Ion Ceban, reprezentanți ai finanțatorilor europeni ai Proiectului, ambasadori acreditați la Chișinău, beneficiari, jurnaliști etc.
Proiectul „Eficiența energetică și reabilitarea termică a clădirilor din municipiul Chișinău” a fost lansat la începutul anului 2021, având ca scop eficientizarea energetică a instituțiilor publice din Chișinău.
Principalele tipuri de lucrări prevăzute în Proiect au inclus: izolarea exterioară a clădirilor (pereți, acoperiș și subsol), înlocuirea tâmplăriei cu soluții eficiente, instalarea sistemelor de ventilare cu recuperarea căldurii, montarea sistemului de iluminare cu LED, înlocuirea sistemelor termice și reabilitarea rețelelor inginerești, instalarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice etc.
Edilul capitalei a ținut să remarce că Proiectul de eficientizare energetică este unul de cea mai mare anvergură din regiune de acest tip.
Totodată, Ion Ceban a mulțumit tuturor celor care s-au implicat direct sau indirect în realizarea acestei inițiative, datorită căreia au fost eficientizate energetic 22 de clădiri publice importante pentru municipiu: școli, grădinițe și spitale, care au fost aduse la standarde europene autentice. „Au fost create condiții mai bune pentru medici și pacienți, elevi și profesori, educatori și pici de grădiniță, iar toate acestea înseamnă creșterea calității vieții”, a subliniat Primarul General.
Pentru realizarea Proiectului, APL Chișinău a beneficiat de sprijinul partenerilor de dezvoltare importanți: Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții și Fondul Parteneriatului Estic pentru Eficiență Energetică E5P.
Bugetul total a Proiectului a constituit 25 milioane de Euro (500 milioane lei) și a fost alocat pentru eficientizarea a 22 de clădiri ale instituțiilor publice din Chișinău, 13 licee, 6 grădinițe și 3 spitale, toate având un rol crucial în sistemul educațional și cel al asistenței medicale din capitală.